Violența împotriva româncelor trebuie să reprezinte o urgență națională

În România anului 2025, mii de femei continuă să trăiască în teroare și mii de copii cresc în case unde frica este singura constantă. Viețile se frâng, familiile se destramă, iar generații întregi sunt marcate de traume pe care statul încă nu reușește să le prevină. Nu lipsa legilor este problema, ci incapacitatea instituțiilor de a acționa atunci când sunt chemate să protejeze.

De prea mult timp, violența împotriva româncelor este tratată ca un subiect sensibil, nu ca o urgență națională. Ne-am obișnuit cu statistici alarmante, cu campanii de scurtă durată și cu gesturi simbolice, care însă nu schimbă în niciun fel crunta realitate din țară. Între timp, suferința rămâne ascunsă în spatele ușilor închise, acolo unde fiecare strigăt ignorat riscă să devină o dramă ireversibilă.

Ca senator și membru al Comisiei pentru sănătate, dar mai ales ca om, refuz să accept ca o femeie să fie lăsată singură în fața agresorului ei, într-o Românie europeană care pretinde că își protejează cetățenii.

AUR susține răspicat că nu mai este loc și timp pentru cosmetizări legislative sau promisiuni de conjunctură. Avem nevoie de o schimbare radicală a modului în care statul reacționează la violența domestică. Ordinele de protecție trebuie puse în aplicare imediat, fără întârzieri birocratice, iar agresorii trebuie monitorizați electronic, astfel încât riscul recidivei să fie redus drastic. De asemenea, intervențiile poliției nu mai pot depinde de interpretări subiective, ci de proceduri clare și ferme, iar instruirea specializată a agenților trebuie să devină o obligație, nu o opțiune. Centrele de urgență trebuie să funcționeze permanent, în fiecare județ, ca un sprijin real pentru femeile care nu au unde să fugă, iar rețeaua de psihologi și asistenți sociali trebuie să fie prezentă acolo unde trauma lovește, în timp real, nu la săptămâni distanță de incident. Totodată, este necesar un sistem național digitalizat, transparent, care să urmărească evoluția fiecărui caz și să împiedice uitarea plângerilor într-un sertar. Agresorii recidiviști trebuie să primească pedepse mult mai dure, pentru că toleranța statului le oferă, de prea multe ori, curajul de a continua.

România nu își mai poate permite jumătăți de măsură. Violența nu se oprește cu vorbe frumoase și nu dispare prin declarații televizate, ci prin intervenție rapidă, aplicarea strictă a legii și responsabilitate din partea autorităților și a clasei politice.

AUR nu va închide ochii și nu va accepta minimalizarea acestui fenomen. Vom continua să cerem reforme reale, investiții reale și măsuri concrete, deoarece o femeie agresată nu are timp de birocrație, nu are timp de campanii de imagine și nu are timp de scuze instituționale. Are nevoie de protecție imediată, iar statul are datoria morală, legală și umană de a i-o oferi.
Voi continua să solicit cu fermitate ca Guvernul României să trateze violența împotriva femeilor drept ceea ce este: o urgență națională, care presupune acțiune imediată și determinare, nu discursuri. Nicio societate nu poate fi cu adevărat sănătoasă dacă își abandonează femeile în fața agresiunii, iar România nu trebuie să cadă în această rușine.

Senator AUR de Sibiu,
Luminița PÃUCEAN-FERNANDES