Comunicat de presă - Instituția Prefectului județului Bihor
Bihorul se alătură campaniei naționale 'România fără violență domestică': clădirea Instituției Prefectului Bihor va fi iluminată în portocaliu
Începând cu anul 2000 Organizația Națiunilor Unite a stabilit data de 25 noiembrie pentru a marca Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor, fiind un bun prilej de reflecție și de reafirmare a angajamentului instituțional pentru protejarea femeilor și prevenirea tuturor formelor de violență bazată pe gen, în acord cu prioritățile naționale și internaționale.
În acest an, Comisia specială comună a Camerei Deputaților și a Senatului privind legislația pentru combaterea și sancționarea violenței domestice - 'România fără violență domestică', a inițiat campania de a invita instituțiile prefectului, primăriile municipiilor reședință de județ și consiliile județene de a-și ilumina sediile în culoarea portocalie. Organizația Națiunilor Unite a stabilit culoarea portocalie ca simbol pentru comunități fără violență împotriva femeilor și fetelor.
Pentru a contribui la conștientizarea privind angajamentul de a avea o societate în care nicio formă de violență nu este tolerată și ca parte a campaniei internaționale dedicate combaterii violenței împotriva femeilor, clădirea Instituției Prefectului Bihor va fi iluminată în portocaliu în seara zilei de 25 noiembrie 2025. Noul sistem de iluminare cromatică a fost instalat recent, cu prilejul implementării proiectului de reabilitare a clădirii instituției, monument istoric modernizat prin fonduri din PNRR.
'Instituția Prefectului Bihor reafirmă sprijinul ferm pentru o societate în care siguranța, demnitatea și respectul față de femei sunt protejate prin politici publice eficiente, colaborare inter-instituțională și intervenții responsabile. Pentru a consolida cultura respectului și a demnității umane este nevoie de conștientizare și implicare.' a transmis prefectul județului Bihor, Marcel Dragoș.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.