Comunicat de presă - Universitatea Politehnica Timișoara
Explorare spațială... în subteran. Prima ediție a Space Engineering Challenge (SEC2025) a Universității Politehnica Timișoara a dus roboții în Peștera Românești
Prima ediție a Space Engineering Challenge (SEC2025), organizată de Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnica Timișoara în perioada 21-23 noiembrie 2025, a reușit ceea ce puține competiții educaționale îndrăznesc: a simulat condiții reale de explorare spațială... la zeci de metri sub pământ.
În Peștera Românești, transformată pentru o zi într-un laborator spectaculos pentru explorare robotică în medii extreme, echipele de elevi și studenți au pus la încercare prototipuri de rovere concepute special pentru a naviga în întuneric, pe teren accidentat, fără GPS și cu conectivitate minimă.
O misiune subterană inspirată de explorările lunare și marțiene SEC2025 a fost gândit după modelul marilor competiții internaționale ca ESA CanSat sau NASA Lunabotics, însă cu o provocare aparte: nicio sală de testare nu putea reproduce mai bine mediul extraterestru decât o peșteră reală.
Astfel, peste 50 de persoane - echipe, mentori, evaluatori și organizatori - au coborât în adâncurile Peșterii Romanești pentru o probă practică despre care participanții au spus că 'a fost cel mai apropiat lucru de o misiune spațială adevărată'.
Organizatorii au gestionat simultan transportul echipamentelor și al roboților în condiții dificile, instalarea unei rețele wireless funcționale în interiorul peșterii, inspecțiile tehnice pentru fiecare robot, o transmisiune live internațională, direct din peșteră, cu experți din Japonia, documentarea video și coordonarea logistică a întregului flux operațional.
'Ne-am dorit ca această competiție să depășească limitele laboratorului. Roboții trebuie să vadă în întuneric, să simtă terenul, să se adapteze. Asta înseamnă explorarea reală', a declarat conf. Dr. ing. Alexandru Iovanovici, coordonatorul competiției.
Intervenție internațională: Japonia intră în peșteră, live
Un moment memorabil a avut loc sâmbătă, în jurul orei 11:00, când prof. Kazuya Yoshida, expert mondial în robotică spațială de la Universitatea Tohoku (Japonia), s-a conectat în direct cu echipele aflate în peșteră.
Elevii și studenții i-au prezentat prototipurile, au discutat provocările întâmpinate - de la probleme de stabilitate la luminozitatea redusă și cartografiere - și au primit feedback în timp real.
'Felicit UPT pentru această inițiativă și pe voi pentru munca și pasiunea voastră. Astfel de proiecte constituie viitorul explorării spațiale', a declarat prof. Kazuya Yoshida. Momentul a reprezentat o confirmare a direcției alese de UPT: integrarea educației inginerești din România în rețele internaționale de cercetare, robotică și explorare a mediilor extreme.
Participanții au dezvoltat sisteme robotice semi-autonome capabile de cartografiere 3D, navigație în lumină scăzută, detectarea și eșantionarea obiectelor, adaptare la teren neregulat, toate acestea, într-un mediu real, cu limitări reale - așa cum ar fi pe Lună, Marte sau în peșteri planetare.
Câștigătorii primei ediții SEC2025
Categoria Universitar
Grand Prize: Mechafusion - Universitatea Politehnică Timișoara (Lungoci David-Timotei, Alexandru Golovatâi, Paul Caunii - coordonator: Vlad Tatu);
Best Engineering Design: Alsera - Universitatea Politehnică Timișoara (Raica Șerban Cristian, Țunea Alexandra, Bascacov Raul Emanuel - coordonator: Vlad Torocsik);
Best Scientific Understanding: Cepheus - Universitatea Politehnică Timișoara (Radu Mirzoca, Alexia Crișan, Carmen Golya - coordonator: drd. Ing. Sebastian Petruc).
Categoria Liceu
Grand Prize: EfoRover25 - Liceul Teoretic 'Carmen Sylva' Eforie Sud (Sabin-Iulian Timofte, Iulian-Alin Nechita, Irina-Teodora Joavina - coordonator: Laurențiu Bulgaru)
Best Engineering Design: Meeral - Colegiul Național 'C.D. Loga', Timișoara (David Georgescu, Călin Milian, Tatiana Bojin - coordonator: Renata-Graziela Boar).
Universitatea Politehnica Timișoara (www.upt.ro), cea mai veche instituție de învățământ superior din vestul țării, a fost înființată prin Decretul Regal semnat de Regele Ferdinand la 11 noiembrie 1920. Universitate de cercetare avansată și educație, UPT este astăzi una dintre școlile românești cu tradiție, recunoscută în plan național și internațional, atât prin activitatea generațiilor de cadre didactice și cea a unor academicieni prestigioși, cât și prin cei peste 140.000 de absolvenți care au dus renumele acesteia peste tot în lume. Având și o bază materială de invidiat, cele 10 facultăți ale universității asigură programe de studii pentru aproximativ 13.500 studenți.
Dimensiunea internațională a Universității Politehnica Timișoara este evidențiată și prin faptul că este parte a consorțiului european de universități E3UDRES2 - Engaged and Entrepreneurial European University as Driver for European Smart and Sustainable Regions, inițiativă sprijinită de Comisia Europeană prin programul Erasmus+. E3UDRES2 reunește universități europene de top pentru a colabora în dezvoltarea regiunilor inteligente și sustenabile prin educație inovatoare, cercetare aplicată și cooperare transdisciplinară.
Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul oficial: https://www.eudres.eu/.
Lucian Ronkov
Departament Comunicare și Imagine
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.