Comunicat de presă - Instituția Prefectului - Județul Sibiu
Privind constituirea Comisiei mixte de control pentru perioada Sărbătorilor de Iarnă 2025-2026
Instituția Prefectului - Județul Sibiu informează că, în perioada 24 noiembrie 2025 - 10 ianuarie 2026, vor fi desfășurate acțiuni de control la nivelul întregului județ, în baza Ordinului Prefectului nr. 463/21.11.2025, emis cu scopul de a asigura sănătatea publică, siguranța cetățenilor și protecția consumatorilor în contextul Sărbătorilor de iarnă.
Pentru instituția noastră, este esențial ca sibienii să se bucure de sărbători în deplină siguranță și să aibă acces la produse conforme, comercializate în condiții corespunzătoare de igienă și legalitate.
Acțiunile de control vor fi realizate de Comisia mixtă de control, alcătuită din reprezentanți ai următoarelor instituții publice:
- Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu,
- Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu,
- Direcția de Sănătate Publică Sibiu,
- Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Sibiu,
- Instituția Prefectului - Județul Sibiu.
Verificările vor viza unități de producție, procesare, depozitare și comercializare a produselor alimentare de origine animală și non-animală, piețe agroalimentare, târguri de Crăciun, unități de alimentație publică, supermarketuri, patiserii, cofetării, precum și zone publice cu aflux mare de persoane.
Printre obiectivele principale ale controalelor se numără:
- verificarea condițiilor de igienă,
- respectarea cerințelor privind marcarea și conformitatea produselor,
- asigurarea trasabilității și retragerea produselor neconforme,
- protejarea consumatorilor împotriva practicilor comerciale incorecte,
- intensificarea măsurilor de ordine publică în zonele aglomerate,
- combaterea evaziunii fiscale în domeniile alimentație publică, comerț și turism.
Concluziile acțiunilor de control desfășurate de Comisia mixtă, precum și măsurile dispuse în urma verificărilor, vor fi înaintate prefectului județului Sibiu și comunicate public printr-un comunicat de presă.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.