logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Filarmonica George Enescu

Numai uniți putem opri violența împotriva femeilor

Filarmonica George Enescu lansează marți, 25 noiembrie, la ora 11.30, o campanie inedită și unică în peisajul cultural românesc de conștientizare atât a impactului pe care îl are violența împotriva femeii asupra societății și a fiecărui cetățean în parte, cât și a capacității pe care o avem toți de a acționa pentru combaterea fenomenului.

Maestrul Lawrence Foster s-a implicat activ în realizarea acestui proiect, împreuncă cu Filarmonica George Enescu.

'Nu avem voie să spunem că ce se întâmplă cu femeile care sunt ținta violenței nu este treaba noastră. Indiferența este complicele violenței', a declarat presei Marin Cazacu, directorul general al Filarmonicii George Enescu, în pregătirea evenimentului de marți.

Pe 25 noiembrie este Ziua Internațională pentru combaterea violenței împotriva femeii, iar la nivel internațional există o preocupare reală pentru oprirea acestui flagel, care este în creștere în toate mediile, offline și online. Situația din România este îngrijorătoare, în condițiile în care despre 54 de femei se știe că au fost ucise de la începutul lui 2025, iar poliția a intervenit în 61.000 de cazuri de violență domestică numai în primele șase luni ale anului, adică, în medie, 14 cazuri pe oră. Pe plan mondial, statisticile arată că o femeie sau fată este ucisă la fiecare șase minute. În plus, o serie de tendințe ideologice încurajează violența împotriva femeii.

La eveniment vor participa, printre alții, directorul general al Filarmonicii George Enescu, Marin Cazacu, artiști din cadrul orchestrei, și Oana Marinescu, consultantă comunicare strategică.

Lansarea va avea loc în Salonul Oficial al Ateneului Român, cu începere de la 11.30. Întrucât se va desfășura în pauza de la repetițiile orchestrei, adică până la ora 12.00, presa este rugată să ajungă de la 11.15, pentru a putea începe la ora 11.30.

Sponsori principali: Garanti BBVA, Rompetrol, RCI Holding | Sponsori: URSUS, ENEVO, Groupe SNEF | Susținători: Symphopay, Aqua Carpatica, Intercontinental

Parteneri media principali: RFI România; Radio România Muzical

Parteneri media: stirileprotv.ro, Radio România Cultural, Observator Cultural, Actualitatea Muzicală, Deutsche Zeitung Romania, PressHub

Partener artistic: Fundația Art Production | Partener comunicare: OMA Vision

Afisari: 133

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.