Comunicat de presă - Institutul Român pentru Drepturile Omului
'Prevenție și sprijin pentru dreptul fiecărei femei la o viață fără violență'
Institutul Român pentru Drepturile Omului în parteneriat cu Asociația ANAIS și cu Fundația Dr. Max a organizat în data de 20 noiembrie la sediul Anais HUB dezbaterea 'Prevenție și sprijin pentru dreptul fiecărei femei la o viață fără violență', eveniment prilejuit de apropiata celebrare a Zilei internaționale de eliminare a violenței împotriva femeilor.
Agravarea violenței împotriva femeilor și a femicidului rămâne un obstacol major în calea atingerii celui de-al cincilea Obiectiv al Dezvoltării Durabile (ODD 5) - egalitatea de gen. Deși anul acesta se împlinesc 30 de ani de la adoptarea Declarației de la Beijing, implementarea acestei agende vizionare este îngreunată la nivel global de probleme emergente de ordin social economic și mai cu seamă de conflictele armate.
În cadrul dezbaterii, participanții reprezentanți ai unor instituții naționale, ai mediului academic și ai ONG-urilor, membrii în cadrul Grupului de lucru al IRDO pentru drepturile femeilor au semnalat și analizat împreună atât progresul înregistrat la nivel național, cât și piedicile existente în exercitarea deplină a drepturilor femeilor, în lumina celor mai recente recomandări din Raportul GREVIO 2024.
Asociația ANAIS a prezentat concluziile Raportului Paralel (Shadow Report) adresat Grupului de Experți pentru Acțiunea împotriva Violenței asupra Femeilor și a Violenței Domestice (GREVIO), document elaborat sub coordonarea sa, în calitate de reprezentant al societății civile. Au fost evidențiate principalele direcții strategice necesare consolidării eforturilor naționale de prevenire și combatere a violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, în vederea alinierii la standardele Consiliului Europei prevăzute de Convenția de la Istanbul. Aceste direcții includ: 1) consolidarea cadrului normativ și a politicilor publice naționale prin depășirea fragmentărilor instituționale și a incongruențelor conceptuale în domeniul violenței de gen; 2) remedierea principalelor lacune legislative, în concordanță cu nevoile reale ale victimelor, prin promovarea unei abordări centrate pe drepturile acestora; 3) integrarea tendințelor emergente în materie de violență de gen în procesul de elaborare a politicilor, prin dezvoltarea unor instrumente adecvate de intervenție; 4) identificarea și implementarea unor măsuri concrete menite să sporească eficiența mecanismelor de prevenire, protecție și remediere. Totodată, Asociația ANAIS a subliniat necesitatea implementării urgente a recomandărilor formulate de GREVIO și a pledat pentru intensificarea cooperării interinstituționale între autoritățile publice și organizațiile societății civile, în scopul transpunerii acestor recomandări în politici și acțiuni concrete de protecție a victimelor.
În 2024 Grupul de lucru al IRDO a abordat fenomenul hărțuirii sexuale în universități.
S-a militat pentru posibilitatea ca plângerile referitoare la astfel de cazuri să poată rămână anonime, ceea ce ulterior a fost transpus cu succes în legislație. IRDO a comunicat în cadrul acestei dezbateri concluziile și rezultatele chestionarelor campaniei 'Să acționăm împreună pentru protecția femeilor!'. Majoritatea respondenților au enumerat printre cauzele violenței mentalitatea patriarhală, inegalitatea de gen, nevoia de putere și control. A fost subliniat faptul că victimele aleg deseori să nu raporteze agresiunile. Printre barierele cu care acestea se confruntă au fost menționate lipsa de informație, perpetuarea stereotipurilor de gen, resursele și consilierea pentru victime care rămân încă limitate, lipsa de reacție a societății, iar uneori lipsa de implicare a autorităților. Cei mai mulți dintre respondenți au evidențiat necesitatea unei mai bune cooperări interinstituționale pentru combaterea violenței și atingerea obiectivelor Agendei 2030.
Fundația Dr. Max a prezentat Aplicația SafeYOU - Tehnologie inovatoare destinată femeilor și fetelor pentru reducerea violenței bazate pe gen. Datorită faptului că a generat schimbări reale, această inițiativă a primit Premiul Special al Juriului pentru Impact Social la Gala Engagement Enabler 2025, marca Learningnetwork.ro. Safe YOU este o aplicație care integrează funcții cheie, inclusiv alertă SMS de urgență, forum privat, traducere trilingvă (RO-EN-UKR), consiliere anonimă gratuită. Inițiativa este, totodată, rezultatul unei colaborări internaționale și al unui transfer de know-how valoros din Armenia care a sprijinit această soluție modernă și necesară în România, cu sprijinul Fundației Dr. Max și UNFPA.
În cadrul dezbaterii au fost abordate tematici precum numărul crescut al cazurilor de femicid în România (reprezentanți ai Poliției Române au comunicat cele mai recente date statistice cu privire la violența domestică), necesitatea incriminării femicidului în legislația penală națională, proiectul legislativ privind căsătoriile timpurii în comunitatea romă, precum și Declarația Parlamentului 'România fără violență domestică'.
Prin acest eveniment s-a urmărit promovarea dreptului femeilor și fetelor la o viață fără violență, a egalității de șanse între femei și bărbați, consolidarea cooperării interinstituționale, precum și identificarea unor căi viabile de acțiune pentru viitor.
Cu acest prilej a fost comunicată și lansarea Campanei naționale 'UNIȚI ÎMPOTRIVA VIOLENȚEI DIGITALE LA ADRESA FEMEILOR!' 25 noiembrie - 10 decembrie, inițiată de IRDO împreună cu partenerii la eveniment (campania care se raliază celor 16 zile internaționale de activism pentru combatrea violenței reprezintă un preambul la Conferința Anuală a Drepturilor Omului, care va fi organizată de IRDO în data de 10 decembrie).
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.