Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
PERSOANE CERCETATE PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE RISC
Astăzi, 19 noiembrie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Dâmbovița, au pus în aplicare 7 mandate de percheziție domiciliară, în județul Dâmbovița, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
Video- https://youtu.be/3NDIgJQMXIU
Din probele administrate a rezultat că, pe parcursul anului 2025, trei persoane cercetate ar fi procurat, în mod repetat, prin intermediul unor aplicații online, diferite cantități de semințe de canabis, în scopul inițierii și dezvoltării unor culturi de canabis, destinate comercializării.
Audierile se desfășoară la sediul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Dâmbovița.
Acțiunea este realizată cu sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița și ai Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.