Comunicat de presă - Primăria Sectorului 1
Viceprimarul I. Hatmanu: 'Salubritate se face conform contractului. Disputele istorice cu operatorul de salubrizare se rezolvă în instanță'
Primăria Sectorului 1 respinge categoric acuzațiile privind neplata serviciilor de salubritate prestate și confirmate și i-a solicitat operatorului, prin toate acțiunile administrative și juridice prevăzute de lege, să respecte prevederile contractului în vigoare și să îndeplinească în continuare serviciul public pentru care a fost și este plătit.
'Primăria este la zi cu plata facturilor curente, la tarifele aprobate în anul 2023. Pentru o corectă informare, toate facturile au fost achitate la timp. Ca atare, nu există niciun motiv pentru care un partener onest să anunțe, prematur și fără temei, decizia unilaterală de reducere a frecvențelor operațiunilor de salubrizare stradală.
Dacă analizăm drepturile contractuale ale operatorului, singura prevedere care îi permite reducerea frecvențelor este întârzierea achitării facturilor cu mai mult de 45 de zile, ceea ce nu este cazul acum. Pentru sumele istorice datorate, operatorul a redus frecvențele încă din anul 2022 în baza protocoalelor semnate cu fostul primar, ceea ce a condus la situația de astăzi, când frecvențele sunt deja micșorate. După cum știți, anul acesta am propus intrarea în legalitate și mărirea frecvențelor la nivelul impus de Primăria Capitalei', a declarat viceprimarul Sectorului 1, Iulian Hatmanu.
Primăria Sectorului 1 tratează cu responsabilitate și legalitate relația cu operatorul de salubrizare și urmărește continuitatea și executarea corectă a tuturor serviciilor publice. Contractul de salubritate rămâne un document care trebuie respectat de ambele părți, fără interpretări și fără întârzieri.
Într-un comunicat de presă oficial, operatorul a invocat datorii de peste 116 milioane lei și a anunțat diminuarea frecvențelor de salubrizare stradală, fără a afecta serviciul de colectare a deșeurilor. Aceste sume provin integral din perioada vechii administrații și au făcut obiectul unor executări silite încuviințate de instanțele judecătorești.
Consiliul Local al Sectorului 1 și Primăria au recunoscut exclusiv obligațiile impuse de instanțele de judecată cu titlu definitiv și, pentru că bugetul local nu permite achitarea integrală a acestor datorii într-o singură tranșă, au propus o eșalonare realistă. Mai mult, până la această dată, din cele 134 milioane lei din facturi neachitate în interalul 2020-2021, operatorul de salubrizare a încasat aproximativ 70 de milioane de lei. Sumele detaliate le găsiți la capitolul plăți totale către Compania ROMPREST Service S.A. în perioada 01.01.2020-29.07.2025, accesând adresa: https://primariasector1.ro/informatii-de-interes-public/contractul-romprest/
Reamintim că toate penalitațile acumulate în urma acestor datorii vor fi imputate, conform legii, celor care le-au generat.
În tot acest context, facem precizarea că administrația locală a solicitat operatorului, începând cu luna iulie 2025, creșterea frecvențelor de salubrizare stradală până la nivelul impus de Primăria Capitalei. Mai mult, am cerut facturarea serviciilor prestate pe toate strazile corect măsurate la nivelul sectorului, la tarifele aprobate de Consiliul Local al Sectorului 1. Operatorul de salubrizare nu a acceptat semnarea actului adițional la contractul de salubritate pentru a face curățenie la standardele impuse de lege.
Primăria păstrează aceeași preocupare pentru curățenia Sectorului 1, rămâne deschisă dialogului tehnic și susține identificarea unor soluții echilibrate, conforme cu legea și cu interesul public.
Serviciul Comunicare
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].