logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu

CERCETAȚI ÎN STARE DE AREST PREVENTIV

În continuarea cercetărilor efectuate într-un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, la data de 16 decembrie a.c. polițiștii sibieni au identificat și reținut doi tineri de 19, respectiv 28 de ani, bănuiți de săvârșirea faptei. La data de 17 decembrie a.c., Judecătoria Mediaș a dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile împotriva acestora.

La data de 16 noiembrie, în jurul orei 07:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Copșa Mică au fost sesizați de către o localnică de 67 de ani, despre faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns într-o biserică din localitate, de unde ar fi sustras mai multe bunuri.

În urma sesizării, polițiștii au efectuat cercetări și, cu sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Alba, au identificat doi tineri, de 19 și 28 de ani, ambii domiciliați în județul Alba, care, în noaptea de 15/16 noiembrie a.c. ar fi pătruns fără drept în lăcașul de cult și ar fi sustras 3 boxe, 2 laptopuri și 2 stații audio, prejudiciul creat fiind de aproximativ 6.000 de euro. În urma acțiunilor operative ale polițiștilor s-a reușit recuperarea parțială a prejudiciului cauzat.

Împotriva celor doi tineri, la data de 16 noiembrie a.c. s-a dispus reținerea pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați Judecătoriei Mediaș, în vederea aplicării unei măsuri preventive. Ulterior, la data de 17 decembrie a.c., instanța a dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile împotriva acestora.

La nivelul Poliției Orașului Copșa Mică se continuă cercetările sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș, într-un dosar penal ce vizează infracțiunea de furt calificat.

Recomandări preventive privind furturile din locuințe/societăți

Obiectele de valoare sau banii lichizi vor fi întotdeauna în atenția persoanelor care concep diverse modalități de a și le însuși, indiferent dacă acestea se află într-o locuință, magazin, depozit ori în circulație. Una din cele mai eficiente metode de protecție o constituie limitarea posibilităților de acces la bunurile de valoare și prelungirea timpul necesar pentru sustragerea acestora de către infractori. În acest sens, polițiștii din cadrul IPJ Sibiu vă recomandă următoarele:
- asigurați locuința/societatea cu încuietori corespunzătoare ușilor de la subsol, terase sau orice alte intrări suplimentare;
- instalați un sistem de iluminare automat cu detecția mișcării și un sistem de supraveghere video, care să cuprindă și perimetrul exterior;
- montați un sistem de alarmă în locuință sau societate comercială;
- dacă locuința ori societatea comercială se află la parter sau la etajul 1, montați grilaje la fereastră
- nu permiteți accesul în locuință diverselor persoane străine care pretind că reprezintă diverse instituții și nu oferiți informații despre dumneavoastră, bunurile pe care le dețineți ori despre vecini;
- evitați depozitarea în curte, la vedere, a ambalajelor unor obiecte de valoare;
- nu anunțați plecarea dumneavoastră în concedii sau vacanțe, pe rețelele sociale;
- în cazul în care ați sesizat o tentativă de pătrundere, urme de forțare a ușii sau lipsa bunurilor ori a banilor, anunțați imediat organele de poliție și evitați să atingeți obiectele sau zona respectivă, pentru a nu altera eventualele urme ce pot ajuta la identificarea autorilor.

Respectarea acestor măsuri contribuie semnificativ la reducerea riscurilor și la protejarea bunurilor dumneavoastră.

Afisari: 151

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.