logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Deputat Tudor Ionescu (S.O.S. România)

Glorie eternă luptătorului pentru Reîntregire Ilie Ilașcu!

Astăzi, cu profundă durere în suflet, aduc un omagiu adânc luptătorului pentru libertate, demnitate națională și unitate românească Ilie Ilașcu, care a plecat la Domnul luni 17 noiembrie. România și Basarabia pierd un erou iar națiunea română pierde un simbol al demnității și al rezistenței în fața nedreptății.

Ilie Ilașcu nu a fost un simplu om politic. A fost un luptător neînfricat, un patriot care a plătit cu libertatea și sănătatea prețul pentru apărarea identității românești și a drepturilor poporului român din Republica Moldova, una dintre cele mai puternice figuri ale luptei pentru idealul României Mari.

Născut în Republica Moldova, Ilie Ilașcu s-a afirmat încă din anii '80 ca lider al Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia. În Tiraspol - oraș în care peste 35.000 de români nu aveau nici măcar o școală sau grădiniță în limba lor - Ilașcu a condus cu mult curaj Filiala Frontului Popular, o organizație politică ce a mobilizat sute de mii de români basarabeni și transnistreni în apărarea limbii, istoriei și identității românești.

Împreună cu Andrei Ivanțoc, Alexandru Leșco și Tudor Petrov Popa el a făcut parte din ceea ce noi astăzi numim cu mândrie 'Grupul Ilașcu', un grup care, în anii '90, când focul războiului mistuia estul Republicii Moldova, a înfruntat fără teamă regimul separatist de la Tiraspol, opresiunea și nedreptatea.

Acești bravi bărbați români au fost arestați ilegal, condamnați pe nedrept și torturați cu cruzime, doar pentru că au refuzat să renunțe la dreptul sacru al românilor de a-și păstra limba, cultura și istoria pe pământul strămoșesc.

Ilie Ilașcu a fost condamnat la moarte într-un proces care a scandalizat comunitatea internațională și care a arătat lumii întregi fața sălbatică a regimului separatist de la Tiraspol. A fost închis într-o cușcă de fier în sala tribunalului, dar nici acest tratament umilitor nu i-a înfrânt spiritul.

Timp de nouă ani, Ilie Ilașcu și ceilalți membri ai grupului au fost supuși torturii fizice și psihice, au fost închiși în condiții de o cruzime inumană, au fost ținuți în izolare totală, fără lumină, fără corespondență și fără nicio rază de speranță. Dar spiritul lor nu a fost niciodată înfrânt.

Chiar și în lanțuri, Ilie Ilașcu a continuat să fie vocea românilor: a fost ales deputat în Parlamentul Republicii Moldova, iar ulterior, după ce a obținut cetățenia română, a fost ales senator al României, devenind astfel un simbol viu al luptei pentru drepturile românilor de pe ambele maluri ale Prutului. A fost decorat cu Ordinul Național 'Steaua României' și cu Ordinul Republicii, ca recunoașteri ale sacrificiului său excepțional.

Dar mai presus de toate funcțiile, Ilie Ilașcu a rămas un luptător pentru un ideal: ROMÂNIA MARE. A fost un om care nu a șovăit în a afirma că românii din Republica Moldova și România sunt un singur popor și că destinul lor este să fie uniți!

Procesul pe care l-a dus la Curtea Europeană a Drepturilor Omului a adus o victorie importantă, CEDO recunoscând că detenția Grupului Ilașcu a fost ilegală iar tratamentul aplicat a constituit tortură și tratament inuman. În această hotărâre se regăsește istoria suferinței dar și a curajului neclintit al Grupului Ilașcu.

Astăzi îi aduc un omagiu profund lui Ilie Ilașcu dar și camarazilor săi - Andrei Ivanțoc, Alexandru Leșco și Tudor Petrov Popa și tuturor celor care au luptat pentru reîntregirea și libertatea poporului român!

Ei ne-au arătat că adevărata măsură a unui om este dată nu de circumstanțe, ci de tăria cu care-și păstrează credința și demnitatea.

Astăzi, România pierde un erou, dar câștigă o legendă. Spiritul lui Ilie Ilașcu va rămâne pentru totdeauna steagul rezistenței românești și un far pentru generațiile care cred în libertate, în demnitate și în Reîntregire.

Transmit în numele Grupului Parlamentar al Partidului S.O.S. România din Camera Deputaților sincere condoleanțe familiei și celor care l-au cunoscut și prețuit. România și Basarabia pierd astăzi un luptător neînfricat, un om a cărui poveste va continua să inspire generații întregi de unioniști.

Dumnezeu să-l odihnească în pace pe Eroul Național Ilie Ilașcu!

DEPUTAT S.O.S. ROMÂNIA Circumscripția nr. 3 - ARGEȘ
TUDOR IONESCU

Afisari: 163

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.