logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

[email protected]

Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui

Polițiștii Serviciului Ordine Publică, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, împreună cu cadrele subunităților teritoriale, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui și specialiști ai Direcției Silvice Vaslui și Gărzii Forestiere Focșani, au acționat pe raza județului Vaslui, pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor la regimul silvic.

Astfel, la data de 15 septembrie 2025, la diverse intervale orare, peste 50 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică și poliție rutieră au participat la o acțiune, cu efective mărite, derulată la nivel județean, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, precum și pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor la regimul silvic.

Prin derularea acțiunii s-a urmărit creșterea autorității poliției, asigurarea respectării legii prin prezența activă a polițiștilor, în vederea prevenirii activității infracționale și creșterea vizibilității elementului polițienesc, în zonele cu risc criminogen ridicat, precum și transportul materialelor lemnoase neînsoțite de documente specifice de transport, din care să rezulte cu certitudine legalitatea provenienței acestora.

Ca urmare a activităților desfășurate, au fost instituite 11 filtre rutiere, fiind legitimate peste 210 persoane și controlate peste 215 vehicule, din care 35 care transportau material lemnos, fiind reținute 2 permise de conducere, 2 certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe de înmatriculare.

Totodată, 47 de persoane au fost testate alcoolscopic și cu aparatele din dotare, pentru depistarea posibilei prezențe a substanțelor psihoactive.

În urma activităților derulate au fost aplicate 54 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 23. 700 de lei, 38 fost aplicate pentru abateri la regimul rutier (O.U.G. nr. 195 din 2002), 9 pentru abateri prevăzute și sancționate de HG 984 /2002, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, 2 pentru abateri prevăzute și sancționate de Legea 61 din 1991 (republicată), pentru sancționarea faptelor de încalcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 3 pentru abateri prevăzute și sancționate de Legea 171 din 2010, privind privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice și 2 pentru alte abateri.

În cadrul acțiunii au fost depistați și confiscați peste 4 m3 de material lemnos neînsoțit de documente specifice de transport din care să rezulte cu certitudine legalitatea provenienței acestuia, material predat reprezentanților Direcției Silvice.

Totodată, în urma unui control la depozitul de materialele lemnoase din comuna Dragomirești, județul Vaslui, în urma comparării stocurilor scriptice din SUMAL 2.0 și stocurile faptice, fizice, inventariate în depozit, s-a constatat o diferență de peste 64 m3 de material lemnos de diverse specii și sortimente cu o valoare de peste 25.400 de lei.

Polițiștii Serviciului Ordine Publică Vaslui s-au sesizat din oficiu și au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de 'Deținerea în depozite de către operatorul economic sau comerciant a unui volum total de materiale lemnoase pentru care diferența în plus sau în minus dintre volumul stocului fizic și volumul stocului scriptic, înregistrat în sistemul informational pentru păduri, depășește 20% raportat la stocul scriptic, dar nu mai puțin de 10 metri cubi, la momentul constatării faptei', prevăzută de art. 151 din Legea 331/2024, Cod Silvic.

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui vor continua desfășurarea de acțiuni specifice pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii activităților ilicite și încălcării legislației, în toate domeniile date în competență, în scopul asigurării unui climat optim de ordine, liniște, siguranță și legalitate a mediului de afaceri, cu preponderență în locurile și mediile cu risc ridicat criminogen.

Afisari: 175

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].