logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

[email protected]

Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea

ACȚIUNI DESFÃȘURATE DE POLIȚIȘTII ȘI JANDARMII TULCENI

Activitățile cuprinse în planul de măsuri pentru creșterea gradului de siguranță școlară continuă în județul Tulcea, având ca obiectiv sporirea siguranței în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ.

În acest context, polițiștii și jandarmii tulceni au fost prezenți ieri, 13 noiembrie a.c., în municipiul Tulcea. Acțiunile s-au desfășurat la Școala Gimnazială nr. 12 Tulcea și Școala Gimnazială 'Alexandru Ciucurencu' Tulcea, precum și în zonele adiacente unităților de învățământ, fiind structurate pe două direcții: întâlniri directe cu elevii și activități pentru menținerea siguranței în proximitatea școlilor.

În cadrul întâlnirilor cu elevii, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au abordat teme precum prevenirea delincvenței juvenile, prevenirea violenței în mediul școlar și prevenirea traficului de droguri.

Discuțiile au vizat importanța alegerilor conștiente pe care tinerii le fac zi de zi, subliniind modul în care acestea le pot influența viitorul.

La aceste activități au participat aproximativ 220 de elevi și cadre didactice.

În paralel, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului de Investigații Criminale, Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Biroului Rutier împreună cu polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică, și jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea, au acționat în teren pentru asigurarea unui climat de siguranță în zonele adiacente unităților de învățământ, iar activitățile au vizat, în special, verificarea operatorilor economici aflați în proximitatea școlilor și respectarea legislației în domeniu, fiind totodată utilizată și echipa canină pentru prevenirea introducerii substanțelor stupefiante în unitățile școlare.

Prin aceste acțiuni, desfășurate în sistem integrat, polițiștii și jandarmii tulceni urmăresc consolidarea parteneriatului poliție-școală-comunitate, pentru menținerea unui mediu școlar sigur și responsabil.

Afisari: 91

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].