Comunicat de presă - Asociația Apuseni Spirit
Forumul de Turism Apuseni - Ediția I
29 noiembrie 2025, 14:00-19:00 La Regal, Câmpeni
Conectăm oamenii. Construim soluții. Dezvoltăm turismul.
Câmpeni, 14 noiembrie 2025. Asociația Apuseni Spirit, împreună cu inițiativa Apuseni Treasure Hunt, organizează pe 29 noiembrie prima ediție a Forumul de Turism Apuseni, un eveniment de lucru dedicat operatorilor din turism, administrațiilor locale, mediului academic și comunității de afaceri.
Obiectivul este clar: transformarea ideilor în pași concreți pentru 2026, prin parteneriate, finanțări și proiecte comune.
'Îmbinăm conservarea resurselor naturale cu o dezvoltare turistică inteligentă. Vom pune pe masă soluții pentru certificarea produselor locale, comunicare de mediu, finanțări și colaborare regională. Ne dorim rezultate măsurabile și o direcție clară pentru 2026.'
- Radu Stoica, co-organizator (Apuseni Treasure Hunt)
'Sunt venită în Apuseni și m-am îndrăgostit de această regiune. Aici există o bogăție de oameni, tradiții, peisaje și produse locale care merită puse în valoare cu grijă și respect. Forumul e, pentru mine, o invitație la a lucra împreună - cald, deschis și cu încredere - ca să arătăm lumii adevăratele comori ale Apusenilor.'
- Bettina Peters, co-organizator (Asociația Apuseni Spirit)
Experți și invitați confirmați (în ordinea protocolară)
- Reprezentanți Romsilva (București) - invitați (confirmare în curs; fără alocare de prezentare).
- Alin Moș - Director, Parcul Natural Apuseni.
- Prof. Felix Arion - USAMV Cluj, expert în dezvoltare rurală și certificarea produselor locale.
- Prof. Cristian Cheregi - UBB Cluj, specialist în medierea conflictelor de mediu și comunicare de mediu.
- Attila Tamaș - Finanțări și programe de sprijin pentru turism 2025-2026.
Înscriere & participare
Participarea este gratuită (locuri limitate, pe bază de înscriere). Formular: https://form.jotform.com/253064732216048
La cerere se asigură RO/ DE / EN; recomandăm înscriere până la 27 noiembrie 2025.
Locație
La Regal, Câmpeni (adresa și harta se transmit la confirmarea înscrierii).
Despre organizatori
Asociația Apuseni Spirit este o inițiativă comunitară dedicată dezvoltării durabile a Munților Apuseni prin proiecte de cooperare, educație și promovare a economiei locale.
Apuseni Treasure Hunt este o platformă pentru digitalizarea resurselor turistice, turism inteligent și evenimente colaborative care conectează operatori, autorități și mediul academic.
Vă așteptam cu bucurie, Bettina Peters și Radu Stoica.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].