logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Declarație de presă - Deputat Tudor Ionescu (S.O.S. România)

13 Noiembrie - Ziua Bibliei, zi de reflecție pentru parlamentarii creștini!

Astăzi, 13 noiembrie, sărbătorim Ziua Bibliei, o zi cu o profundă semnificație spirituală și națională, instituită în anul 2006 prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, pentru a reaminti tuturor creștinilor datoria de a citi și de a trăi Sfânta Scriptură, izvorul Credinței, al moralității și al unității noastre spirituale.

Ziua Bibliei este prăznuită în aceeași zi cu sărbătoarea Sfântului Ioan Gură de Aur, cel mai mare tâlcuitor al Sfintelor Scripturi, Arhiepiscop al Constantinopolului și model de curaj, dreaptă judecată și iubire pentru adevăr.

Biblia a fost temelia pe care s-a zidit sufletul neamului românesc, prin ea am învățat credința, dreptatea, și iubirea față de aproapele. Prima traducere integrală în limba română, tipărită la București în 1688, nu a fost doar un act de cultură, ci un moment de unitate națională. Biblia a stat la baza limbii noastre literare și a contribuit la formarea unei conștiințe românești creștine, întemeiate pe adevăr, jertfă și credință.

Pentru noi, românii, Biblia nu este doar o carte religioasă, ci piatra de temelie a identității noastre spirituale și naționale. De-a lungul secolelor, învățăturile ei au întărit poporul în vremuri de încercare, i-au dat speranță în momentele de restriște și i-au luminat drumul către libertate și demnitate.

În acest context, rolul parlamentarului creștin capătă o semnificație deosebită. Parlamentarul creștin nu este doar un legiuitor, ci un mărturisitor al credinței și apărător al valorilor morale și naționale. El trebuie să aibă conștiința că puterea publică nu este un privilegiu, ci o slujire. Că legile trebuiesc făurite în spiritul dreptății și al respectului față de om, iar politica trebuie să rămână sub semnul binelui, al adevărului și al dragostei față de Dumnezeu și oameni.

În vremuri în care credința, familia și identitatea sunt adesea puse la încercare, datoria parlamentarului creștin este să fie vocea morală a poporului, să apere valorile Evangheliei și să păstreze România ca țară a credinței, a demnității și a libertății!

Biblia rămâne pentru fiecare dintre noi cartea cărților, izvorul din care se adapă sufletul românesc. Ea ne cheamă să trăim în adevăr și în lumină, să lucrăm pentru binele comun și să iubim țara noastră așa cum Dumnezeu iubește poporul Său.

Astăzi, de Ziua Bibliei, să ne reamintim că un neam fără credință își pierde rădăcinile, iar o societate fără morală își pierde viitorul. Iar noi, parlamentarii creștini, să nu uităm că am ajuns în Parlamentul României prin votul unei majorități creștine iar Jurământul pe care l-am depus cu mâna pe Biblie, rostind cu credință 'Așa să mă ajute Dumnezeu!', nu este o simplă formulă solemnă, ci o angajare morală profundă față de țară, popor și valorile creștine care ne definesc ca Națiune!

DEPUTAT S.O.S. ROMÂNIA Circumscripția nr. 3 - ARGEȘ
TUDOR IONESCU

12 noiembrie 2025

Afisari: 283

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.