Comunicat de presă - Tribunalul Alba
Având în vedere interesul manifestat de mass-media cu privire la dosarul nr. 1579/ 85/ 2024 aflat pe rolul Tribunalului Alba, cunoscut opiniei publice sub denumirea de 'Dosarul crimei de la Sibiu - cazul Adrian Kreiner', Biroul de Informare și Relații Publice al Tribunalului Albă este abilitat să vă remită următorul:
COMUNICAT DE PRESÃ
Pe care vă rugăm să îl dați publicității, pentru o cât mai exactă informare a opiniei publice:
În data de 11.11.2025, la Tribunalul Albă a fost pronunțată în ședința publică Sentința penală nr. 86/ 2025, în dosarul nr. 1579/ 85/ 2024, prin care au fost condamnați inculpații Z.C.C., M.M.C și G.L. după cum urmează :
- Inculpatul Z.C.C. la pedeapsă principală rezultantă de 30 de ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, complicitate la furt calificat, tâlhărie calificată (persoana vătămată K.A.), tâlhărie calificată (persoana vătămată K.V) și omor calificat. Alături de pedeapsa principală rezultantă s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prevăzute de art. 66 alin.1, lit. a, b, d, h, și n din Codul Penal pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei, precum și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1, lit. a, b, d, h, și n din Codul Penal.
- Inculpatul M.M.C. la pedeapsă principală rezultantă a detențiunii pe viață pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat (persoana vătămată P.V.), furt calificat (persoane vătămate N.I. și N.A.), tâlhărie calificată (persoana vătămată K.A.), complicitate la tâlhărie calificată (persoana vătămată K.V) și omor calificat. Alături de pedeapsa principală rezultantă s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prevăzute de art. 66 alin.1, lit. a, b, d, h, și n din Codul Penal, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei, precum și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1, lit. a, b, d, h, și n din Codul Penal.
- Inculpatul G.L. la pedeapsă principală rezultantă a detențiunii pe viață pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (persoana vătămată P.V.), furt calificat (persoane vătămate N.I. și N.A.), tâlhărie calificată (persoana vătămată K.A.), tâlhărie calificată (persoana vătămată K.V.) și omor calificat. Alături de pedeapsa principală rezultantă s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prevăzute de art. 66 alin.1, lit. a, b, d, h, și n din Codul Penal, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei, precum și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1, lit. a, b, d, h, și n din Codul Penal.
Prin hotărârea pronunțată de Tribunalul Alba inculpații au fost obligați în solidar să plătească părților civile suma totală de 52.518 lei cu titlu de daune materiale și suma totală de 450.000 euro cu titlu daune morale.
Totodată s-a dispus restituirea, la rămânerea definitivă a hotărârii Tribunalului Alba, către partea civilă K.V., în calitate de moștenitoare legală după persoana vătămată K.A., a celor 16 ceasuri menționate la pct. 12, fila 65 din rechizitoriul întocmit în dosarul penal nr. 1512 /85/ P/2023.
Hotărârea Tribunalului Alba nu este definitivă, ea poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Competența de soluționare a apelului revine Curții de Apel Alba Iulia.
Conținutul minutei hotărârii pronunțate în dosarul nr.1579/ 85 /2024 poate fi consultat accesând link-ul: Tribunalul ALBA - Informații dosar.
TRIBUNALUL ALBA
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Purtător de cuvânt - judecător Mărginean Ioan Alexandru
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].