Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
DEPISTAT ÎN FLAGRANT DELICT, CU DROGURI DE MARE RISC
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Satu Mare, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 46 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
Acesta a fost prins în flagrant delict, la data de 9 noiembrie 2025, în localitatea Medieșu Aurit, în timp ce ar fi deținut și transportat, în scopul comercializării, aproximativ 155 de grame drog de mare risc (3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal).
De asemenea, din materialul probator administrat a reieșit că, anterior, pe parcursul lunii iunie 2024, bărbatul în cauză ar fi procurat, deținut și oferit cu titlu gratuit mai multe doze din același tip de drog, care ar fi fost indisponibilizate pe parcursul urmăririi penale.
La data de 9 noiembrie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Satu Mare au dispus reținerea bărbatului, cercetat pentru trafic de droguri de mare risc.
Ulterior, la data de 10 noiembrie 2025, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Satu Mare a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.