Comunicat de presă - Federația Națională Sindicală 'Ambulanța' din România
Protest pentru:
1. Aplicarea Legii nr. 5/2021 și recunoașterea STATUTULUI personalului profesionist operativ de intervenție din cadrul serviciilor civile care asigură asistență medicală de urgență și prim ajutor calificat.
2. Asigurarea protecției echipajelor în timpul intervențiilor de către personalul MAI.
3. Garantarea dialogului și a consultării privind inițierea oricărui proiect de reorganizare a Serviciilor Publice de Ambulanță cu păstrarea drepturilor salariale și corecțiile care se impun.
Federația Națională Sindicală 'Ambulanța' din România anunță organizarea unui protest public în data de 12 noiembrie 2025, ora 10:00, în fața Guvernului României - Piața Victoriei, împreună cu Blocul Național Sindical, cu deplasarea în Marș de Protest spre Piața Revoluției unde începând cu ora 12:00 unde vor fi pichetate cele două ministere - Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne, până la ora 14:00, cu rezerva că în situația în care delegația F.N.S.A.R nu va fi primită de către cei doi miniștri.
Protestul privind pichetarea celor două ministere va continua și în zilele următoare până la semnarea unui PROTOCOL între cele trei părți în vederea garantării soluționării revendicărilor înaintate.
Participarea în această locație va fi cu un număr de aproximativ 1.000 de protestatari angajați ai Serviciilor Publice de Ambulanță din toată țara, membrii F.N.S.A.R.
Revendicările noastre sunt îndreptățite deoarece această lege, adoptată de Parlamentul României și promulgată în anul 2021, este blocată nejustificat de peste 4 ani, deși ea nu oferă privilegii, ci recunoaștere profesională, protecție legală și siguranță pentru personalul care își riscă viața zilnic în misiuni de salvare de vieți.
Medicii, asistenții medicali, ambulanțierii și operatorii registratori de urgență lucrează sub presiunea timpului și a suferinței, confruntându-se cu riscuri permanente, agresiuni, accidente și cazuri extreme care depășesc limitele suportabilității umane. Cu toate acestea, statul nu le oferă protecția și recunoașterea pe care le merită.
Federația solicită Guvernului României să respecte legea, să aplice statutul personalului operativ și să recunoască realitatea dură din teren: lipsa de siguranță, suprasolicitarea și epuizarea profesională -burnout-ul- care afectează grav sănătatea celor care salvează vieți.
'Nu cerem privilegii. Cerem dreptate, respect și normalitate.
Pentru că fără Ambulanță, nicio reformă nu poate salva o viață.'
Federația Națională Sindicală 'Ambulanța' din România
Website: https://www.federatiaambulanta.ro/
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.