logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

[email protected]

Declarație de presă - Deputat Nini Alexandru Pascalini (S.O.S. România)

Deputatul Nini Alexandru Pascalini solicită Guvernului dezescaladarea discursului oficial și respectarea libertății de exprimare

Cu ocazia Zilei de luptă împotriva fascismului și antisemitismului, marcate ieri, 9 noiembrie 2025, deputatul Partidului S.O.S. România, Nini Alexandru Pascalini, atrage atenția asupra riscului ca mesajele oficiale transmise ieri să rămână la nivel declarativ, în timp ce în practică vocile critice din societate sunt adesea stigmatizate.

'Ziua de 9 noiembrie ar trebui să fie una a memoriei și a vigilenței, însă în România ea a devenit un prilej de comunicate frumos ambalate, în timp ce autoritățile și megafonul lor mediatic stigmatizează profesori, magistrați, funcționari și orice voce critică', a declarat deputatul Pascalini.

Acesta a remarcat contrastul dintre declarațiile oficiale și acțiunile Guvernului:

'Guvernul ne asigură că luptă împotriva urii și discriminării, dar în realitate, prin etichetări și campanii de imagine, transformă dezbaterea publică într-o vânătoare de cuvinte precum '˜extremist', '˜fascist', '˜legionar' sau '˜pro-rus' pentru cei care nu se aliniază la discursul oficial. Nu lupți cu ura semănând ură și nu aperi democrația demonizând cetățeni.'

Deputatul atrage atenția că adevăratul pericol îl reprezintă dublul standard și discursul moralizator care împarte societatea în 'buni' și 'răi':

'Fascismul de azi nu mai poartă uniforme, ci se ascunde în moralism și campanii care exclud orice opinie diferită. Libertatea de exprimare nu este negociabilă și nu poate fi cenzurată.'

Nini Pascalini a oferit și exemple concrete care, în opinia sa, ilustrează abuzul de etichete:

'Cazul europarlamentarului și președintei Partidului S.O.S. România, Diana Iovanovici-Șoșoacă, este grăitor: a susține cauza poporului palestinian, un popor semit, nu te transformă, prin simpla etichetare, în antisemit. A susține cauza României nu te face ultra-naționalist, în sensul negativ al cuvântului, iar a afirma că nu trebuie să fim conduși de minorități nu înseamnă să fii rasist. Abuzul de etichete nu este protecție a democrației, ci o formă de cenzură.'

În calitate de deputat, Nini Alexandru Pascalini solicită Guvernului României dezescaladarea discursului oficial, fără anateme aruncate unor categorii profesionale; respectarea fermă a libertății de exprimare și a statutului reprezentanților aleși; adoptarea unor reguli publice, clare și neutre pentru delimitarea dintre opinie politică și incitarea reală la violență sau ură, aplicate egal, nu selectiv; reluarea unui dialog real cu opoziția și corpurile profesionale, în locul execuțiilor mediatice.

'Adevăratul pericol nu e că oamenii vorbesc liber, ci că li se spune ce au voie să gândească. Într-un stat cu adevărat democratic, guvernarea se apără cu argumente, nu cu etichete', a conchis deputatul Partidului S.O.S. România, Nini Alexandru Pascalini.

Deputat S.O.S. România
Nini Alexandru Pascalini

Afisari: 77

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].