Comunicat de presă - PNL Iași
Congresul PSD a dovedit, încă o dată, irelevanța liderilor social-democrați ieșeni. PSD Iași nu a primit nicio poziție în conducerea centrală și rămâne în afara zonei de decizie
Bogdan Cojoraru și PSD Iași nu au primit nicio poziție în organismele de conducere ale PSD, în urma congresului de la finalul săptămânii trecute. Este un mesaj direct, clar și tăios pe care organizația județeană a PSD Iași îl primește de la conducerea centrală, demonstrând irelevanța liderilor locali social-democrați, respectiv un potențial de schimbare în leadershipul organizației județene PSD
'Bogdan Cojoraru și PSD Iași nu au primit nicio poziție în organismele de conducere ale PSD, în urma congresului de la finalul săptămânii trecute. Eșecurile politice, lipsa de inițiativă, comunicarea perdantă, preocupările mediocre, practicile vechi privind hărțuirea primarilor și a proiectelor comunităților, toate acestea au rămas așa-zisele arme ale liderilor unei organizații care se afundă în aceeași atmosferă de anii '˜90. Deși teoretic s-au schimbat generațiile, fantomele lui Solcanu sau Nichita sunt încă în sediul PSD Iași, veghind ca nimic să nu progreseze. La așa trecut și lideri, așa viitor sumbru organizația pesedistă ieșeana are !', a declarat Alexandru Muraru, deputat și președinte PNL Iași.
Este a doua mare lovitură pe care PSD Iași o primește în doar câteva luni de la conducerea centrală, după ce Marcel Ciolacu l-a impus pe Alexandru Rafila în deschiderea listei pentru Camera Deputaților, cel mai mare dușman al sănătății ieșene și un politician care nu are nicio legătură cu județul Iași și pe Dan Cașcaval, rectorul UTI, în vârful listei la Senat, un outsider al mediului politic. Acest lucru a creat frustrare și degringoladă în organizația județeană PSD Iași, cu toți ochii ațintiți către vinovatul de serviciu, Bogdan Cojocaru.
'Acum, liderul PSD Iași primește o altă umilință, de la noul președinte PSD Iași, marginalizând organizația județeană de sfera de decizie a partidului. S-a întâmplat exact ce spuneam zilele trecute, că acești cărăuși de valize care făceau lobby pe lângă Liviu Dragnea, nu mai au nicio relevanță pe plan național.
Practic, Cojocaru rămâne un simplu politruc de provincie, fără rezonanță la Centru și care nu poate promite nimic ieșenilor, neavând un cuvânt de spus în forurile de decizie. Astăzi, orice proiect al ieșenilor blocat sau întârziat, este cauza incompetenței, neimplicării și delăsării liderilor PSD Iași, care în loc să ceară explicații miniștrilor PSD pentru neajunsurile din sănătate și întârzierile din infrastructura rutieră mare, caută să îi gâdile orgoliul lui Grindeanu prin atacuri lipsite de bun simț la adresa premierului Ilie Bolojan, unul din puținii politicieni care caută soluții la dezastrul lăsat de guvernările și premierii pesedisti.', a mai spus președintele PNL Iași.
Departamentul de Comunicare al PNL Iași
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.