Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași
BULETIN INFORMATIV
Semiremorcă neînmatriculată, descoperită la ieșirea din țară la PTF Sculeni
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privința unui bărbat cu cetățenie Suedia și Republica Moldova care s-a prezentat la control la volanul unui autoturism ce tracta o semiremorcă neînmatriculată.
În data de 08 noiembrie a.c., în jurul orei 20.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni - ITPF Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pe sensul de ieșire din țară, un bărbat, cu cetățenie Suedia și Republica Moldova, în vârstă de 69 de ani, în calitate de conducător auto al unui ansamblu rutier. Acesta era format dintr-un autoturism înmatriculat în Franța și o semiremorcă având atașată o plăcuță de înmatriculare identică cu cele două ale vehiculului trăgător.
Cu ocazia efectuării controlului, conducătorul auto a prezentat documentele solicitate, dar în urma verificărilor efectuate în bazele de date specifice, colegii noștri au constatat că remorca nu figurează a fi înmatriculată.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.
Purtător de cuvânt al I.T.P.F. Iași: Comisar-șef de poliție LAZÃR DENIS
Autovehicule radiate din circulație, descoperite la controlul de frontieră
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări cu privire la trei bărbați cu cetățenie română și Republica Moldova care au fost depistați, în trafic, conducând autovehicule neînmatriculate.
În ziua de 08 noiembrie a. c, la ore diferite, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița - I.T.P.F. Iași, s-au prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a ieși din țară, trei bărbați cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 30, 35, respectiv 60 de ani, conducând diferite mijloace de transport.
La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la starea de înmatriculare a vehiculelor în cauză, colegii noștri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că acestea au fost radiate din circulație de autoritățile germane și olandeze și că în prezent nu figurează a fi înmatriculate în circulație în alte state.
În cele trei cauze, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat și punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Autoturism cu ITP fals, depistat în trafic de polițiștii de frontieră hușeni
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privința unui bărbat cu dublă cetățenie, română și Republica Moldova, care a prezentat la controlul de frontieră documente false pentru autoturismul pe care îl conducea.
În data de 08 noiembrie a.c., în jurul orei 15.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a ieși din țară, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 31 de ani, care conducea un autoturism înmatriculat în România.
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului de inspecție tehnică periodică prezentat la control pentru autoturismul în cauză, colegii noștri au procedat la efectuarea de verificări specifice, în urma cărora au constatat că documentul nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unui document autentic, fiind fals total.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de fals și fals material în înscrisuri oficiale.
Purtător de cuvânt al S.T.P.F. Vaslui: Comisar de poliție MIRICÃ IRINA
Purtător de cuvânt al I.T.P.F. Iași
Comisar șef de poliție LAZÃR DENIS MIHAELA
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.