logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

[email protected]

Comunicat de presă - Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru

INFORMAȚIE DE PRESÃ

Alba Iulia - 10.11.2025

Dezvoltarea economică, diplomația culturală și stimularea inovației în rândul tinerilor, baza viitoarelor activități de parteneriat între Regiunea Centru și Landul Brandenburg

A cincisprezecea misiune economică bilaterală, organizată de ADR Centru în cadrul parteneriatului dintre Regiunea Centru și Landul Brandenburg, a permis unei delegații de oameni de afaceri din domeniul agriculturii și industriei alimentare, dar și ai unor reprezentanți ai administrației publice locale și ai unor instituții de învățământ din toate județele Regiunii Centru, să participe la mai multe evenimente la Potsdam, dar și la Berlin. Delegația romană a fost condusă de domnii Simion Crețu, directorul general al ADR Centru și Peter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș și membru al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru.

Programul a inclus vizite de lucru în Landrul Brandenburg, întâlniri la nivel înalt cu factorii politici decizionali din acest land și discuții la firme reprezentative pentru industria agro-alimentară germană.

Delegația Regiunii Centru a fost primită la Parlamentul Landului Brandenburg, de către doamna dr. Ulrike Liedtke, Președinta Parlamentului, și de către Johannes Funke, Președintele Comitetului parlamentar pentru Afaceri Europene și Politici de Dezvoltare a Parlamentului. De asemenea, pentru prima dată în Germania, delegația română a participat la lucrările Comitetului parlamentar pentru Agricultură și Mediu, condus de parlamentarul Lars Hunnich, o reuniune la care a participat și doamna Hanka Mittelstadt, ministrul Agriculturii și Mediului în guvernul Landului Brandenburg. În cadrul întâlnirii, domnul Simion Crețu a evidențiat importanța conectării mediului economic și administrativ dintre cele două regiuni, accentuând potențialul de cooperare în domenii precum inovare, digitalizare, dezvoltare durabilă și economie verde, toate esențiale pentru viitorul agriculturii și industriei alimentare.

Pe același palier al întâlnirilor la nivel înalt s-a înscris și recepția oferită cu ocazia aniversării celor 145 de ani de relații româno-germane, la Ambasada României din Berlin, eveniment organizat de Asociația pentru Dezvoltare Comunitară IUNONA din Târgu Mureș, cu sprijinul Asociației Visit Mureș și a Consiliului Județean Mureș.

Conducerea ADR Centru a fost invitată la o sesiune de discuții privind viitorul parteneriatului dintre cele două regiuni europene, cu Ministrul de Finanțe și pentru Afaceri Europene al Guvernului Landului Brandenburg (MdFE), domnul Robert Crumbach și cu Gregor Beyer, directorul Departamentului pentru Afaceri Europene din cadrul MdFE, având ca temă identificarea căilor de dezvoltare viitoare a acestui parteneriat est-european, unic în România. În toate aceste întâlniri s-au evidențiat beneficiile bilaterale ale parteneriatului și s-a decis continuarea lui cu accent pe: creșterea competitivității regionale și pe impulsionarea atragerii de resurse inovative, dinspre cercetare spre producție, spre companii, astfel încât să se realizeze un transfer concret al rezultatelor cercetării științifice în producție, iar cooperarea economică să ducă la accelerarea dezvoltării regionale.

'Sunt bucuros că, împreună cu colegii mei, acum 23 ani, am ales să devenim parteneri cu o regiune mai apropiată de Estul European, punând înainte de orice Istoria noastră comună. Colaborarea Regiunii Centru cu Landul Brandenburg și cu alte organizații din Germania are unul dintre cele mai importante roluri în ansamblul acțiunilor de cooperare pe care le derulam constant. De-a lungul timpului, autoritățile publice locale din Regiunea Centru au realizat contacte direct și tot mai strânse cu decidenții politico-administrativi din Brandenburg. Iar din punct de vedere tehnic, în primul rând noi, ne-am documentat și am preluat cât mai multe informații de la experții germani în privința sistemului de implementare a proiectelor europene. Ne dorim să fim activi în continuare în pregătirea politicilor adecvate în domeniul sănătății, agriculturii, mediului, în susținerea clusterelor și în implementarea Strategiilor de Specializare Inteligentă.

Pe linia continuării colaborării noastre, anul viitor, domnul Ministru de Finanțe și pentru Afaceri Europene, Robert Crumbach va fi oaspetele Regiunii Centru și până atunci vom pregăti mai multe teme care se pot transforma în proiecte comune finanțabile de către Comisia Europeană. Un exemplu, în acest sens ar putea consta în crearea de noi parteneriate orientate spre profesionalizarea și includerea mai rapidă a tinerilor pe piața muncii', a declarat după încheierea vizitei în Germania domnul Simion Crețu, directorul General al Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru.

Vizitele și discuțiile pe domeniul cooperării agro-food au avut atât rol informativ, cât și pe cel de strângere a legăturilor stabilite în urmă cu un an, când fermieri din Landul Brandenburg au vizitat mai multe afaceri din domeniul industrie alimentare și agriculturii din Regiunea Centru. Astfel, întreprinzătorii romani au vizitat compania Agro-Farm GmbH din Nauen, unde delegația a avut ocazia să afle mai multe despre activitatea acestei firme, serviciile oferite și modul în care inovația este integrată în procesele agricole.

De asemenea, delegația a vizitat supermarketul EDEKA Dorfmann, un exemplu remarcabil de afacere locală care implementează standarde ridicate privind protecția mediului și sustenabilitatea lanțului alimentar și Institutul Leibniz pentru Cercetări în Domeniul Plantelor (IGZ) din Grossbeeren, unde, cu sprijinul partenerilor din rețeaua Europe Enterprise Network și al WFBB, au avut loc discuții despre cercetarea aplicată în domeniul vegetal, inovația în producția de plante cerealiere și posibilitățile de colaborare cu mediul academic și cel privat din Regiunea Centru.

'Județul Mureș se remarca printr-un potențial economic semnificativ, iar sectorul agricol prezintă numeroase puncte forțe, care pot constitui bază pentru parteneriate cu întreprinzători și instituții germane. Diversitatea culturilor, tradiția în zootehnie și industria alimentară bine dezvoltată fac din Mureș un partener de încredere pentru investiții și colaborări internaționale. Agricultura județului Mureș deține cel mai mare potențial agricol din Regiunea Centru, cu o suprafață totală de aproximativ 411 mii hectare arabile, dar și zootehnia este un punct forțe al județului, în timp ce producătorii locali ocupa locuri de top la nivel național, în domeniile în care activează. Mulțumesc ADR Centru și gazdelor noastre din Landul Brandenburg, precum și producătorilor și antreprenorilor care au ales să participe la această misiune economică. Este o dovadă de deschidere și dorința de dezvoltare din partea lor și sunt sigur că se vor întoarce acasă cu idei și perspective noi', a precizat domnul Peter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș.

Dovadă a paletei diverse de teme și activități care s-au aflat pe agenda acestei vizite, sta concertul de Gală oferit de Filarmonica de Stat din Târgu Mureș, eveniment organizat de Asociația pentru Dezvoltare Comunitară IUNONA din Târgu Mureș și Consiliul Județean Mureș la Berlin Philharmonie, cea mai mare sală de acest fel din Europa, sub Înaltul Patronaj al ES Adriana-Loreta Stănescu, Ambasadorul României în Republica Federală Germania. Prin această inițiativă de diplomație culturală, publicul a parcurs un traseu muzical care a îmbinat tradițiile românești și germane cu ritmurile argentiniene și influențele maghiare. Lucrări de Enescu, Wagner, Bartok, Piazzola s-au aflat în repertoriul de concert, care a marcat aniversarea celor 145 de ani de relații romano-germane și a deschis seria evenimentelor organizate de Ambasada României în Republica Federală a Germaniei și de Institutul Cultural Român 'Titu Maiorescu' din Berlin, pentru aniversarea Zilei Naționale a României, la începutul lunii viitoare.

Cu respect,

Nicolae Mărginean
Director Departament Relații Publice și Comunicare
Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru

Afisari: 122

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].