Comunicat de presă - IGPR
430.000 DE ȚIGARETE, DESCOPERITE DE POLIȚIȘTI
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dolj au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr, de 21 de ani, din comuna Unirea.
În fapt, ieri, 7 noiembrie, în urma unei activități operative desfășurate de polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și Secției nr.3 Poliție Rurală Bucovăț, pe DJ 552, în afara localității Bucovăț, a fost oprită, pentru control, o autoutilitară înmatriculată în județul Dolj.
La volanul autoutilitarei a fost legitimat un tânăr, de 21 de ani, din comuna Unirea, care le-a declarat polițiștilor că transportă cereale.
În urma controlului efectuat, printre sacii de cereale, au fost descoperite 43 de baxuri (430.000 de țigarete), inscripționate în limba engleză, fără timbru fiscal, pe care tânărul ar fi încercat să le valorifice pe piața internă.
Valoarea în vamă a țigaretelor descoperite este de aproximativ 550.000 de lei.
Țigaretele și autoutilitara au fost indisponibilizate pentru cercetări.
Astfel, în urma probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, polițiștii l-au reținut pe tânăr, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea de către orice persoană sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, cu excepția celor deținute în antrepozitul fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita legală, faptă prevăzută și pedepsită de Codul Fiscal.
În cursul acestei zile, persoana reținută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].