logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Poliția Capitalei

REȚINUT DE POLIȚIȘTII CAPITALEI PENTRU DISTRUGERE

Astăzi, 6 noiembrie 2025, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 16 Poliție au reținut un bărbat, cetățean străin, față de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.

În fapt, la data de 26 octombrie 2025, Secția 16 Poliție a fost sesizată, în jurul orei 02.15, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că, într-o zonă destinată colectării deșeurilor din Sectorul 4, a izbucnit un incendiu.

Polițiști din cadrul subunității s-au deplasat cu operativitate la fața locului și au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă.

De asemenea, la adresa menționată, unde incendiul era în plină desfășurare, s-au deplasat mai multe autospeciale de pompieri, care au intervenit pentru ca focul să nu se extindă la imobilele și locuințele aflate în apropiere, incendiul fiind lichidat, la scurt timp.

Din primele investigații efectuate de către polițiști, s-a stabilit că fapta ar fi fost comisă de către un bărbat, cetățean străin.

În urma activităților specifice efectuate, la data de 6 noiembrie 2025, bărbatul a fost depistat, fiind condus la sediul subunității pentru audieri.

În baza probatoriului administrat în cauză, în sarcina bănuitului s-a reținut că, la data 26 octombrie 2025, în jurul orei 02.15, bărbatul în cauză ar fi provocat un incendiu în interiorul unei ghene de gunoi, în urma căruia au ars o pubelă și patru tomberoane.

De precizat, este faptul că, în urma evenimentului, nu au fost înregistrate victime omenești.

Față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală.

Cercetările sunt continuate de către Secția 16 Poliție, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este un procedeu al procesului penal reglementat de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Afisari: 166

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.