Comunicat de presă - Inspectoratul General pentru Imigrări
CONTINGENTUL PENTRU ANGAJAREA STRÃINILOR, UTILIZAT ÎN PROPORȚIE DE PESTE 80%
De la începutul anului și până la data de 31 octombrie 2025, Inspectoratul General pentru Imigrări a emis 84.253 de avize de muncă pentru cetățenii străini, ceea ce reprezintă 84,3% din contingentul anual aprobat.
Cei mai mulți cetățeni străini au fost încadrați în categoria lucrătorilor permanenți, pentru care au fost eliberate 83.387 de avize. Alte 393 de persoane au obținut avize de angajare în calitate de lucrători detașați, iar 233 de avize au fost acordate pentru lucrători înalt calificați.
De asemenea, 177 de cetățeni străini au primit avize pentru muncă sezonieră, în timp ce 58 de documente au fost emise pentru lucrători ICT - persoane transferate în cadrul aceleiași companii. Totodată, 4 avize au fost acordate pentru lucrători au pair, iar un aviz pentru lucrător stagiar.
Inspectoratul General pentru Imigrări continuă să sprijine mediul de afaceri și angajatorii din România prin digitalizarea și simplificarea procedurilor de emitere a avizelor, asigurând un proces rapid, sigur și transparent, în conformitate cu legislația în vigoare.
Pentru informații detaliate privind condițiile și etapele necesare obținerii unui aviz de angajare, cei interesați pot accesa linkul: https://igi.mai.gov.ro/obtinerea-avizului/.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.