Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
PERCHEZIȚII DOMICILIARE, ÎN JUDEȚUL MUREȘ, PENTRU INFRACȚIUNI LA REGIMUL SILVIC
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 6 noiembrie 2025, polițiștii Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, au efectuat 9 percheziții domiciliare, într-un dosar penal privind săvârșirea de infracțiuni la regimul silvic.
Video - https://youtu.be/7ZuJbmGQtqM
Cercetările polițiștilor vizează tăierea și sustragerea de arbori de diferite specii, de pe raza unui canton silvic din Bărdești, fapte comise în perioada 28 ianuarie - 6 februarie 2025.
În urma perchezițiilor efectuate, în municipiul Târgu Mureș, polițiștii au descoperit mai multe bunuri folosite sau provenite din comiterea infracțiunilor, respectiv cantități de material lemnos în valoare de peste 5.000 de lei și 10 motoferăstraie în valoare de 10.000 lei.
Cinci persoane au fost conduse, cu mandate de aducere, la sediul unității de poliție, pentru audieri și continuarea cercetărilor.
De asemenea, în baza probatoriului administrat, un bărbat, de 20 de ani, a fost reținut, pentru 24 de ore.
Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul polițiștilor Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Mureș, Biroului pentru Protecția Animalelor Mureș, Poliției municipiului Târgu Mureș, precum și efectivelor de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Mureș și Grupării de Jandarmi Mobile Târgu Mureș.
Activitățile specifice continuă, în vederea documentării întregii activități infracționale.
CENTRUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.