Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PENAL DE FALS ȘI UZ DE FALS
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 6 noiembrie 2025, polițiștii specializați în investigarea criminalității economico-financiare din Constanța, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară și un mandat de aducere.
Video - https://youtu.be/z9R8ZdL62v4
Perchezițiile au avut loc în județele Constanța și Tulcea, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.
Din cercetările efectuate în dosar a rezultat că, în perioada 2024-2025, o femeie, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, ar fi întocmit în fals documentele aferente necesare pentru eliberarea unor autorizații de construcții.
Ulterior, ar fi depus documentele respective la instituțiile abilitate, în vederea construirii unor locuințe proprietate personală.
În cauză, cercetările sunt continuate de către polițiști, urmând ca la finalizarea investigațiilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
La percheziții au participat și polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Tulcea.
CENTRUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.