logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române

PERCHEZIȚII ALE POLIȚIȘTILOR DE LA INVESTIGAREA CRIMINALITÃȚII ECONOMICE ÎNTR-UN DOSAR DE ÎNȘELÃCIUNE ȘI SPÃLAREA BANILOR

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la această oră, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice efectuează opt percheziții domiciliare în municipiul București, la sediile sociale și punctele de lucru ale unor societăți comerciale, precum și la locuințele unor persoane fizice, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în care se efectuează urmărirea penală cu privire la săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, și spălarea banilor.

Din cercetări a reieșit că, în perioada aprilie - august 2022, două societăți comerciale ar fi indus în eroare reprezentanți ai unei instituții, prin depunerea la aceasta, în cadrul mecanismului de compensare a prețurilor la energie electrică, a mai multor deconturi prin care ar fi solicitat și în temeiul cărora ar fi încasat de la bugetul de stat sume mai mari decât cele la care aveau dreptul potrivit legii.

La baza acestora s-ar fi aflat un preț mediu de achiziție al energiei electrice livrate către clienții finali, supradimensionat în mod fraudulos ca urmare a unor vânzări succesive anterioare a acestei cantități de energie, prin interpunerea artificială pe lanțul de tranzacționare a unor societăți făcând parte din același grup și practicarea unui preț unitar/MWh augmentat în mod artificial, cauzând bugetului de stat un prejudiciu estimat în acest moment la 104.346.359,33 de lei.

Acțiunea beneficiază de sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție 'Vlad Țepeș' a Jandarmeriei.

CENTRUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Afisari: 116

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.