logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș respinge cu fermitate recentele declarații ale lui Izsak Balazs, președintele organizației autonomiste nerecunoscută legal și denumită Consiliului Național Secuiesc, potrivit cărora autonomia teritorială a așa-zisului 'ținut secuiesc' 'nu ar contraveni Constituției României' și că 'autonomia nu contrazice indivizibilitatea României ci mai degrabă o consolidează'. Considerăm aceste afirmații nu doar o încercare de reinterpretare forțată a legii fundamentale, ci și o provocare la adresa unității și integrității statului român.

Articolul 1 din Constituția României este clar și nu lasă loc ambiguităților: România este un stat național, suveran, independent, unitar și indivizibil. Acest articol este temelia întregului edificiu constituțional și exprimă esența identității noastre ca națiune. Nicio formă de autonomie pe criterii etnice nu poate fi compatibilă cu acest principiu fundamental. Constituția României nu are nevoie de reinterpretări 'creatoare', ci de respect deplin din partea tuturor cetățenilor, indiferent de etnie sau confesiune.

Noi, românii din aceste județe, trăim zi de zi realitatea conviețuirii interetnice și cunoaștem mai bine decât oricine efectele nocive ale discursurilor care separă, care cultivă diferențele în locul respectului. Autonomia teritorială pe criterii etnice, așa cum este promovată de organizații cu viziuni separatiste și iredentiste, nu înseamnă cooperare, ci segregare. Ea nu înseamnă descentralizare, ci subminarea autorității statului român și crearea unui precedent periculos care ar afecta stabilitatea internă și coeziunea națională.

Reafirmăm că descentralizarea administrativă, dezvoltarea locală și protejarea identităților culturale sunt perfect posibile și necesare, dar numai în cadrul statului unitar român și cu respectarea deplină a Constituției. România a demonstrat constant deschidere și respect pentru minoritățile naționale, oferind drepturi și libertăți care depășesc standardele multor state europene. În schimb, orice tentativă de a transforma drepturile culturale în revendicări teritoriale este un derapaj grav și inacceptabil.

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș reafirmă cu fermitate că articolul 1 din Constituția României este esențial și trebuie respectat cu sfințenie. Ne opunem oricăror încercări de reinterpretare a acestuia și respingem orice discurs care încearcă să inducă ideea că România ar putea funcționa altfel decât ca stat unitar și indivizibil.

Facem apel la responsabilitate din partea actorilor politici, civici și sociali și solicităm autorităților statului român să reacționeze ferm față de orice demers care afectează ordinea constituțională și conviețuirea pașnică dintre cetățenii acestei țări. România este casa noastră, iar respectarea Constituției este garanția păcii, a demnității și a stabilității pentru toți cetățenii ei.

Consiliul Director al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș

5 noiembrie 2025

Afisari: 164

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.