Comunicat de presă - Poliția Română
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 4 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dâmbovița, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară în județul Dâmbovița.
Totodată, a fost pus în aplicare un mandat de aducere, persoana depistată fiind condusă la sediul poliției pentru audieri.
Din materialul probator administrat a rezultat că, în perioada august 2022 - septembrie 2025, un administrator al unei societăți comerciale ar fi indus în eroare 13 persoane prin încheierea de contracte de prestări servicii, prezentându-le un fapt real, respectiv prestarea serviciilor pentru care au fost încheiate contractele, pentru care ar fi fost achitate sume de bani (avans sau plată integrală a lucrărilor), fără a le mai presta în final.
Prin activitatea infracțională ar fi fost cauzat un prejudiciu de aproximativ 24.000 de lei.
Tot pe parcursul zilei de astăzi, față de administratorul societății comerciale a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].