logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Ministerul Apărării Naționale

Noi atacuri ale Federației Ruse la nord de Dunăre

În noaptea dintre 3 spre 4 noiembrie, forțele Federației Ruse au executat două atacuri asupra infrastructurii portuare ucrainene situate pe fluviul Dunărea. În urma acestor acțiuni, au fost observate numeroase explozii pe malul ucrainean.

Ca urmare a semnalelor detectate de sistemele de supraveghere, au fost ridicate în aer, conform procedurilor de poliție aeriană, două aeronave F-16 dislocate la Baza Aeriană Fetești, la ora 00.17, respectiv două aeronave germane Eurofighter Typhoon dislocate la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, la ora 02.45 pentru cercetare și asigurarea securității spațiului aerian național.

Comandanții misiunilor au avut aprobare pentru angajarea țintelor aeriene, dacă acestea pătrundeau în spațiul aerian național și puneau în pericol securitatea cetățenilor României.

Nu au fost detectate pătrunderi neautorizate în spațiul aerian al României și nu au fost identificate resturi de vehicule aeriene pe teritoriul național.

Ministerul Apărării Naționale condamnă cu fermitate atacurile Federației Ruse asupra infrastructurii civile ucrainene, acțiuni care reprezintă o încălcare gravă a dreptului internațional și o amenințare la adresa securității regionale. România rămâne în contact permanent cu aliații din NATO și Uniunea Europeană și menține un nivel ridicat de vigilență și reacție.

Biroul presă

Afisari: 559

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.