Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Alba
BULETIN INFORMATIV
Evenimente rutiere
La data de 3 noiembrie 2025, în jurul orei 15.25, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DN 7, la kilometrul 330+900 de metri, a avut loc un eveniment rutier.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din localitatea Vințu de Jos, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 7, pe direcția Sebeș-Cugir, nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare față de autoturismul care circula în fața sa și a intrat în coliziune cu acesta. Ulterior, autoturismul condus de bărbatul de 45 de ani a fost proiectat într-un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 62 de ani, din municipiul Sebeș, care circula regulamentar pe sensul opus de mers.
În urma evenimentului rutier, un bărbat, în vârstă de 39 de ani, pasager în autoturismul condus de bărbatul de 62 de ani, a suferit leziuni corporale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
*
La data de 3 noiembrie 2025, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Alexandru Ioan Cuza din municipiu, a avut loc un eveniment rutier.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din localitatea Oarda, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Alexandru Ioan Cuza din municipiul Alba Iulia, nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare față de autoturismul care circula în fața sa, condus de o femeie de 35 de ani, din localitatea Sântimbru, intrând în coliziune cu acesta.
În urma evenimentului rutier, conducătoarea auto a suferit leziuni corporale, fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
*
La data de 3 noiembrie 2025, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Calea Moților din municipiu, a avut loc un eveniment rutier.
O femeie, în vârstă de 29 de ani, din municipiul Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Calea Moților din municipiu, a surprins și accidentat o femeie, în vârstă de 65 de ani, din orașul Cugir, care a traversat strada prin loc nepermis.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
*
La data de 3 noiembrie 2025, în jurul orei 17.30, polițiștii din Aiud au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe DN 1, la kilometrul 416+316 metri, a avut loc un eveniment rutier.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că un bărbat, în vârstă de 51 de ani, din municipiul Aiud, în timp ce conducea un autoturism, nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare față de atelajul hipo care circula în fața sa, nesemnalizat corespunzător, condus de către un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din localitatea Mirăslău, intrând în coliziune cu acesta.
În urma evenimentului rutier, un tânăr de 14 ani, din Mirăslău, pasager în atelajul hipo, a suferit leziuni corporale, fiind transportat la Spitalul Municipal Aiud, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, însă în cazul bărbatului de 34 de ani, aparatul a indicat o valoare de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind transportat la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
*
Amplasarea radarelor în data de 5 noiembrie 2025
Drumul Național 1 - Alba Iulia - Sântimbru - Oiejdea - Galda de Jos - Teiuș - Aiud - Inoc - limită cu județul Cluj
Drumul Național 1 - Sebeș - Cut - Cunța - limită județul Sibiu
Drumul Național 7 - Săliștea - Șibot - limită cu județul Hunedoara
Drumul Național 67C - Sebeș - Petrești - Săsciori
Drumul Național 74 - Ighiu - Zlatna - Feneș - Abrud - Bucium Cerbu
Drumul Național 75 - Câmpeni - Gârda - Arieșeni
Drumul Național 75 - Baia de Arieș - Lupșa
Alba Iulia - Bulevardul Încoronării - Bulevardul Ferdinand I - strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moților
Municipiul Sebeș - strada Lucian Blaga, strada Traian
Cugir - strada Victoriei
Ocna Mureș - Războieni - Noșlac
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.