Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca
Structura de comunicare din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca este abilitată să aducă la cunoștința publicului următoarele:
Într-un prim dosar penal, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a dispus în data de 03.11.2025, luarea de măsuri asigurătorii asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale unei persoane juridice și a administratorului persoană fizică, fiecare cercetat sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de reținerea și neplata, încasarea și neplata, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, a impozitelor și/sau contribuțiilor prevăzute în anexa la prezenta lege în formă continuată, faptă prev. și ped. de art. 6 indice 1 alin. (1) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. (13 acte materiale) în vederea recuperării pagubei și garantării executării cheltuielile judiciare, până la concurența sumelor de 101 280 de lei respectiv 1.000 de lei (total 102 280 lei).
În esență, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii de către persoana fizică în calitate de administrator al persoanei juridice, care a reținut și nu a virat obligațiile fiscale reținute la sursă cu termenul de scadență aprilie 2022 - februarie 2024, rezultate din activitatea societății și aferente salariilor angajaților societății, la datele scadente și nu le-a plătit în termen de 60 de zile de la împlinirea datelor scadente, deși existau disponibilități financiare în acest sens, cu consecința cauzării unui prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 132 121 lei (din care 30 841 lei achitată ulterior împlinirii termenului de 60 zile).
Într-un al doilea dosar penal, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a dispus în data de 03.11.2025, luarea de măsuri asigurătorii asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale unei persoane fizice, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de reținerea și neplata, încasarea și neplata, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, a impozitelor și/sau contribuțiilor prevăzute în anexa la prezenta lege în formă continuată, faptă prev. și ped. de articolul 61 alin.1 din Legea 241/2005 cu aplicarea articolului 35 alin. (1) C.pen. (14 acte materiale), în vederea recuperării pagubei și garantării executării cheltuielilor judiciare, până la concurența sumei de 35 519 lei.
În esență, sunt efectuate cercetări cu privire la faptul că, reprezentanții societății comerciale cercetate, în perioada 25 mai 2022 - 25 iunie 2023, au omis să efectueze plata sumei de plata sumei de 35 519 lei, obligații fiscale cu reținere la sursă, având scadența depășită cu 60 de zile.
Într-un al treilea dosar penal, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a dispus în data de 03.11.2025, luarea de măsuri asigurătorii asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale unei persoane juridice și a administratorului persoană fizică, fiecare cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de reținerea și neplata, încasarea și neplata, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, a impozitelor și/sau contribuțiilor prevăzute în anexa la prezenta lege în formă continuată, faptă prev. și ped. de articolul 61 alin.1 din Legea 241/2005 cu aplicarea articolului 35 alin. (1) C.pen. (12 acte materiale), până la concurența valorii probabile a prejudiciului, în cuantum de 89 098 lei.
În esență, s-a reținut că în perioada 25 mai 2022 - 25 noiembrie 2023 persoana fizică în calitate de administrator al persoanei juridice, a reținut și nu a virat obligațiile fiscale reținute la sursă, rezultate din activitatea societății și aferente salariilor angajaților societății, la datele scadente și nu le-a plătit în termen de 60 de zile de la împlinirea datelor scadente, deși existau disponibilități financiare în acest sens.
Într-un al patrulea dosar penal, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a dispus în data de 03.11.2025, luarea de măsuri asigurătorii asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale unei persoane juridice și a administratorului persoană fizică, fiecare cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de reținerea și neplata, încasarea și neplata, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, a impozitelor și/sau contribuțiilor prevăzute în anexa la prezenta lege în formă continuată, faptă prev. și ped. de articolul 61 alin.1 din Legea 241/2005 cu aplicarea articolului 35 alin. (1) C.pen. (21 acte materiale), până la concurența valorii probabile a prejudiciului, în cuantum de 797 792 lei.
În esență, s-a reținut că în perioada aprilie - august 2022, septembrie și noiembrie 2022, februarie - aprilie, iunie - decembrie 2023, ianuarie - aprilie 2024 persoana fizică în calitate de administrator al persoanei juridice, a reținut și nu a virat obligațiile fiscale reținute la sursă, rezultate din activitatea societății și aferente salariilor angajaților societății, la datele scadente și nu le-a plătit în termen de 60 de zile de la împlinirea datelor scadente, deși existau disponibilități financiare în acest sens.
Facem precizarea că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Purtător de cuvânt din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.