logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Asociația Memorialul Revoluției 16-22 Decembrie 1989 din Timișoara

Lumea ideală a dictaturii? - expoziție despre viața cotidiană în RDG, la Memorialul Revoluției din Timișoara

Memorialul Revoluției 16-22 Decembrie 1989 din Timișoara, în parteneriat cu Consulatul Republicii Federale Germania la Timișoara și Liceul Teoretic 'Nikolaus Lenau', vă invită marți, 11 noiembrie 2025, ora 10:00, la vernisajul expoziției Lumea ideală a dictaturii? Dominație și viață cotidiană în RDG, ce va avea loc la sediul Memorialului, Strada Oituz nr. 2B.

Expoziția, realizată de Fundația Federală pentru Prelucrarea Dictaturii Partidului Socialist Unit German din Berlin, în colaborare cu revista Stern, prezintă fotografii de Harald Schmitt și texte de Stefan Wolle, oferind o perspectivă autentică (reală) asupra vieții cotidiene din fosta Republică Democrată Germană și asupra mecanismelor de control specifice regimurilor totalitare.

'Este o expoziție care ne reamintește cât de fragilă este libertatea și cât de important este să păstrăm vie memoria trecutului pentru a înțelege prezentul', a declarat drd. Gino Rado, președintele Memorialului Revoluției.

Parteneriatul cu Consulatul Republicii Federale Germania și Liceul 'Nikolaus Lenau' marchează o continuare a colaborării culturale și educaționale dintre instituțiile implicate, aducând în atenția publicului timișorean teme esențiale despre memorie, libertate și responsabilitate civică.

Afisari: 133

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.