Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca
Structura de comunicare din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca este abilitată să aducă la cunoștința publicului următoarele:
La data de 31.10.2025, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj- Napoca a propus luarea măsurii arestării preventive față de un inculpat major, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b), c), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. d) C.pen., și tâlhărie calificată, prev. de art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a), c) și d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. d) C.pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C.pen.
Prin încheierea judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca din data de 31.10.2025 a fost respinsă propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca și, consecutiv, s-a dispus luarea măsurii arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile față de inculpat.
De asemenea, prin ordonanța procurorului din data de 31.10.2025 s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile față de un inculpat minor, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la furt calificat, prev. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b), c), d) C.pen., cu aplicarea art. 113 alin. (2) C.pen., și tâlhărie calificată, prev. de art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a), c) și d) C.pen., cu aplicarea art. 113 alin. (2) C.pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C.pen.
În esență, s-a reținut că, în data de 12.10.2025, în jurul orei 19:15, inculpatul major, purtând pe față o cagulă menită să îi ascundă fizionomia, aflându-se în parcarea Centrului Comercial Vivo!, situată în loc. Florești, jud. Cluj, beneficiind de sprijinul moral al inculpatului minor în vârstă de 14 ani, care i-a întărit rezoluția infracțională, a sustras un moped marca Turbho, profitând de faptul că vehiculul se afla staționat în acea zonă cu cheile în contact, cu consecința producerii unui prejudiciu material reclamat în cuantum de 3000 de Euro în dauna persoanei vătămate.
Totodată, se reține că, în data de 12.10.2025, în jurul orei 20:00, inculpatul major, împreună cu inculpatul minor în vârstă de 14 ani, purtând pe față articole de îmbrăcăminte menite să le ascundă fizionomia, în timp ce se aflau pe strada Mehedinți nr. 74 din mun. Cluj-Napoca, au deposedat-o pe persoana vătămată, minor în vârstă de 14 ani, prin adresarea de amenințări privind folosirea unui briceag de mari dimensiuni, pe care i l-au prezentat victimei, de două trotinete electrice (dintre care una marca Joyor, iar cealaltă marca Kugirin), cu consecința producerii unui prejudiciu material reclamat în cuantum total de 5700 de lei.
În cadrul dosarului, activitățile au fost realizate cu sprijinul organelor de cercetare penală din cadrul Poliției Mun. Cluj-Napoca - Biroul de Investigații Criminale.
Facem precizarea că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Purtător de cuvânt din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.