logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Ambasada Republicii Federale Germania

Ministrul de stat pentru Europa din Ministerul Federal al Afacerilor Externe, Gunther Krichbaum, în vizită în România între 30.10 - 03.11.2025

Ministrul de stat pentru Europa din cadrul Ministerului Federal al Afacerilor Externe, Gunther Krichbaum, va vizita România în perioada 30 octombrie - 3 noiembrie 2025. Aici se va întâlni în special cu omologul său român, secretarul de stat pentru Afaceri Europene în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Clara Staicu. În plus, va purta discuții cu alți reprezentanți de rang înalt din cadrul guvernului și al sferei politice și va avea întrevederi cu reprezentanți ai mediului de afaceri și ai societății civile.

Ministrul de stat pentru Europa în cadrul Ministerului Federal al Afacerilor Externe, Gunther Krichbaum, a declarat: 'Discuțiile mele se vor concentra pe chestiuni bilaterale, precum și pe teme de politică europeană legate de extinderea UE, competitivitate, securitate și apărare. Germania și România colaborează în cadrul UE și NATO în spiritul încrederii reciproce, într-o perioadă marcată de provocări majore. Dorim să aprofundăm și mai mult cooperarea economică, de exemplu în domeniul securității, al apărării și al energiei.'

Ambasadoarea Angela Ganninger a subliniat: 'Mă bucur că, la scurt timp după vizita ministrului federal de externe, acum se va afla în România și ministrul de stat pentru Europa din cadrul Ministerului Federal al Afacerilor Externe. Vizita este o mărturie a parteneriatului nostru strâns și bazat pe încredere, susținut de valori comune, de un dialog intens cu privire la chestiuni de politică europeană, cooperare economică și în domeniul politicii de securitate, precum și în ceea ce privește relațiile diverse care leagă oamenii din România și Germania.'

Mai multe informații și fotografii despre vizită veți găsi începând cu data de 03.11.2025 pe rețelele noastre sociale:
www.facebook.com/AmbasadaGermaniei
www.instagram.com/GermanyInRomania

Pressereferat/Serviciul de presă
Deutsche Botschaft Bukarest / Ambasada Republicii Federale Germania

Afisari: 168

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.