10 ani de la tragedia Colectiv

Astăzi se împlinesc zece ani de la tragedia din Clubul Colectiv, zece ani de durere, dar și de promisiuni care ar fi trebuit să schimbe România pentru totdeauna. Zece ani în care statul ar fi trebuit să dovedească faptul că a învățat din greșeli, că viața fiecărui om contează și că spitalele trebuie să fie locuri care salvează, nu condamnă.

În locul acestor schimbări, au rămas amintiri sfâșietoare, dosare rătăcite prin instanțe și familii care trăiesc cu sentimentul că statul le-a abandonat.

Cuvintele unui supraviețuitor spun totul: 'Au murit atâția tineri, mi-am pierdut pielea la propriu, și nimic nu se întâmplă. Nimic nu se mișcă'.

Este strigătul unei generații care a înțeles, pe propria piele, ce înseamnă nepăsarea și lipsa de responsabilitate.

La zece ani distanță, țara nu are încă centre funcționale pentru mari arși. Pacienți în stare critică sunt încă trimiși în Belgia, Germania sau Franța, în timp ce autoritățile continuă să declare că 'avem tot ce ne trebuie'. Realitatea dovedește contrariul, nu suntem pregătiți, iar acest adevăr doare la fel de mult ca focul din acea noapte.

Întrebarea nu mai este dacă am învățat ceva, ci cât timp vom mai accepta aceeași nepăsare. Colectiv este și va rămâne o rană deschisă, adâncită nu doar de tragedia din club, ci și de lipsa de acțiune a celor care au promis spitale, reforme și siguranță. Lipsa faptelor, a infrastructurii medicale și a responsabilității este o condamnare pe care România și-o dă singură.

Cea mai bună formă de a cinsti memoria celor 65 de tineri pierduți nu este o nouă rundă de discursuri, ci faptele concrete:

1. Finalizarea și operaționalizarea centrelor pentru mari arși, cu standarde europene, până la finalul anului viitor.

2. Publicarea trimestrială a rapoartelor privind investițiile în siguranța la incendiu în toate instituțiile publice.

3. Adoptarea unei legi a responsabilității instituționale, care să prevadă sancțiuni reale pentru funcționarii care nu respectă normele de siguranță.

4. Finanțarea prioritară a sistemului de urgență medicală, astfel încât nicio viață să nu mai depindă de un avion care pleacă în străinătate.

Viețile celor pierduți și suferința celor care trăiesc și astăzi cu răni adânci ne obligă să nu uităm. Colectiv nu trebuie uitat. Dar memoria, oricât de dureroasă, nu este suficientă. Ea trebuie transformată în responsabilitate, în empatie și în acțiune. Avem nevoie de spitale care salvează vieți, de instituții care își fac datoria și de lideri care nu se ascund în spatele promisiunilor. Pentru că indiferența ucide din nou, de fiecare dată când alegem să nu schimbăm nimic.

Deputat neafiliat de Vaslui
Raisa Enachi

30 octombrie 2025