Comunicat de presă - Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România
ANOSR rămâne solidară cu ESU și cu toți studenții din Serbia care continuă să reprezinte vocile celor care nu mai sunt printre noi
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) este solidară cu European Students' Union (ESU), structură reprezentativă la nivel european, a căror integritate este atacată de presa din Serbia, în urma anunțului de participare a unei delegații la evenimentul de comemorare a victimelor tragediei de la 1 noiembrie 2024 din Novi Sad.
În data de 1 noiembrie 2025, la Novi Sad, în Serbia, are loc un eveniment de comemorare a victimelor tragediei accidentului de la 1 noiembrie 2024 - prăbușirea unei copertine proaspăt construite care s-a soldat în final cu 16 decese.
Acest eveniment a provocat izbucnirea unor proteste în peste 400 de orașe din Serbia, pe fondul valurilor de corupție din ultimii ani și al lipsei de interes din partea autorităților - proteste nelipsite de presiuni și amenințări din partea organelor statului.
La evenimentul care va avea loc în trei zile, studenții au transmis o invitație de participare către ESU, care a confirmat prezența, conform îndatoririi uniunii de a fi alături de orice studenți care se confruntă cu intimidare, cenzură sau corupție.
În urma confirmării prezenței, în presa din Serbia au apărut acuzații dure îndreptate atât împotriva structurii, cât și personal împotriva președintei federației, Lana Par, vizându-i naționalitatea croată și prezentând-o ca pe o extremistă controlată politic, care reprezintă interesele ascunse ale țării sale.
'Dacă o organizație europeană și liderul său pot fi vizați atât de ușor, ce spune acest lucru despre realitatea cu care se confruntă studenții sârbi în fiecare zi? Atacuri, reducere la tăcere, presiune - sau toate trei?' - European Students' Union
Ne arătăm profund îngrijorați de siguranța tuturor celor implicați în evenimentul comemorativ, suntem solidari cu studenții sârbi și ne alăturăm demersurilor inițiate de ESU, alături de care respingem cu fermitate orice formă de intimidare sau propagandă menită să reducă la tăcere vocile studenților, fapt pentru care o delegație a Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) se va alătura evenimentului comemorativ din Serbia.
***
Sergiu Covaci
Președinte ANOSR
***
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) este federația națională studențească, non-guvernamentală și non-partizană care, de peste 25 de ani, are ca scop principal reprezentarea intereselor comune ale studenților din România, apărarea și promovarea drepturilor și obligațiilor acestora, cât și stimularea participării lor la actul educațional și la viața socială, economică și culturală.
ANOSR reunește studenți din 20 centre universitare din întreaga țară, din 31 de universități, atingând un număr de 136 organizații membre, care luptă împreună pentru menținerea în funcțiune a mecanismului mișcării studențești.
La nivel național, ANOSR este membră în Consiliul Tineretului din România. De asemenea, federația este reprezentantul legitim al studenților din România la nivel european, prin statutul de membru cu drepturi depline al Organizației Europene a Studenților (ESU - European Students' Union), singura structură europeană care reprezintă studenții.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.