logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe

Secretarul de stat Luca Niculescu a reprezentat România la cea de-a 8-a ediție a Forumului Păcii de la Paris

Secretarul de stat pentru procesul de aderare a României la OCDE, cooperare economică, ONU și Francofonie, Luca Niculescu, a reprezentat România la cea de-a 8-a ediție a Forumului Păcii de la Paris, desfășurat în perioada 29-30 octombrie 2025.

În această calitate, demnitarul român a susținut o intervenție la segmentul politic de nivel înalt al Conferinței privind integritatea informației și independența media și a confirmat ralierea României la Declarația de la Paris privind acțiunea multilaterală pentru integritatea informației și mass-media independente.

Secretarul de stat a evidențiat experiența României privind consecințele dezinformării și ale manipulării informației și a subliniat acțiunile țării noastre în consolidarea rezilienței împotriva acestor amenințări. De asemenea, a reliefat importanța elaborării unei abordări strategice, flexibile și adaptabile la evoluțiile tehnologice și, totodată, structurate pe termen lung și dotate cu instrumente adecvate la noile provocări. Lecțiile învățate din combaterea acestor atacuri la adresa societăților deschise trebuie puse în comun, astfel încât să contribuie la asigurarea unui spațiu de libertate necesar pentru existența unor media pluraliste, care să garanteze accesul la o informație fiabilă și de calitate, într-un cadru de transparență, în paralel cu menținerea unui nivel ridicat de vigilență.

Elemente de background

Cea de-a 8-a ediție a Forumului Păcii de la Paris are ca motto reinventarea diplomației într-o lume în schimbare, reunește personalități politice la cel mai înalt nivel - șefi de stat și de guvern, reprezentanți ai Parlamentelor naționale, ai societății civile și academice, mediului economic și de afaceri și ai organizațiilor internaționale. Obiectivul asumat al manifestării îl reprezintă identificarea de soluții pentru acțiunea în favoarea păcii mondiale, a prosperității durabile, în contextul bulversărilor geopolitice, perturbărilor tehnologice și schimbărilor climatice. Forumul Păcii este văzut ca o platformă care elaborează răspunsuri bazate pe implicarea unei multitudini de actori publici și privați, de pe toate continentele.

Direcția Purtător de Cuvânt și Relații cu Mass-media

Afisari: 226

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.