Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
PERSOANÃ CERCETATÃ PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE RISC
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Brașov, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 23 de ani, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
În seara de 24 octombrie a.c., persoana, pasager într-un mijloc de transport de tip ride-sharing, ar fi fost prinsă în flagrant delict, în municipiul Brașov, în urma unui control efectuat în trafic de un echipaj din cadrul Poliției Municipiului Brașov - Biroul Rutier, în timp ce ar fi deținut asupra sa 83 de grame de canabis, porționat în 19 doze, destinate comercializării.
La data de 25 octombrie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Brașov au dispus reținerea persoanei, de 23 de ani, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
La aceeași dată, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov a dispus arestarea preventivă a persoanei, pentru 30 de zile.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
CENTRUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.