Comunicat de presă - Senator AUR Luminița Păucean-Fernandes
Armata României trebuie să fie a României, nu a intereselor străine!
Ziua Forțelor Armate Române a fost sărbătorită pentru prima dată la 2 octombrie 1951, iar din anul 1959 a fost stabilită ca zi aniversară 25 octombrie.
Devenită simbol al tuturor bătăliilor și eroilor neamului românesc, această dată rămâne întipărită în sufletele românilor ca ziua în care țara își sărbătorește Armata și pe cei care au fost și sunt în slujba ei.
Aniversarea Zilei Armatei Române are o rezonanță specială în conștiința și istoria poporului român, fiind un moment cu valoare de simbol al împlinirii naționale. Este un moment înălțător, în care cinstim faptele de arme ale înaintașilor noștri care, prin jertfa lor pe câmpurile de luptă, au apărat libertatea și demnitatea României.
Ziua de 25 octombrie trebuie să fie scrisă cu litere de aur în manualele de istorie, astfel încât tinerii noștri să nu uite etapele fundamentale ale trecutului și să ducă mai departe memoria celor care s-au sacrificat pentru libertățile de care ne bucurăm astăzi.
Dar această zi de sărbătoare este și un moment de reflecție asupra prezentului Armatei Române. Din păcate, în ultimii ani, înzestrarea forțelor noastre armate s-a făcut haotic, netransparent și fără o strategie coerentă de apărare națională. În loc să sprijine industria românească de apărare și capacitățile proprii de producție, guvernele succesive au ales să facă achiziții costisitoare și confuze, menite mai mult să satisfacă interese externe decât nevoile reale ale Armatei Române.
În contextul războiului din Ucraina, România are nevoie de o armată a românilor, nu de o armată subordonată altora. Soldații noștri merită respect, echipamente moderne, salarii decente și o viziune clară pentru apărarea teritoriului național.
Partidul AUR susține reconstrucția capacității naționale de apărare, revitalizarea industriei românești de armament și refacerea încrederii între stat și militarii săi. România are resurse, are specialiști, are tradiție - dar îi lipsește voința politică de a-și pune propriul interes național pe primul loc.
De Ziua Armatei Române, să ne cinstim eroii, dar și să cerem responsabilitate de la cei care conduc.
Armata României trebuie să rămână a României, nu a intereselor străine, nu a contractelor netransparente, nu a grupurilor de influență.
Urez sănătate, demnitate și succes tuturor militarilor din județul Sibiu și din toată țara, activi, în rezervă sau în retragere, și, în mod special, veteranilor de război.
La Mulți Ani, Armată Română!
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.