logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Poliția Română

ACȚIUNI PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA FAPTELOR ILICITE ÎN STAȚIILE DE CALE FERATÃ ȘI ÎN TRENURILE DE CÃLÃTORI

În perioada 21 - 22 octombrie 2025, la nivel național, polițiștii Direcției de Poliție Transporturi au acționat pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor ilicite în stațiile de cale ferată și în trenurile de călători.

În cadrul acțiunii, au fost efectuate verificări în 535 de stații de cale ferată și 544 de trenuri de călători, fiind legitimate 4.015 persoane.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 531 de sancțiuni contravenționale, dintre care 193 la Legea nr. 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 85 la H.G. nr. 203/1994, pentru stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române și 253 la alte acte normative, valoarea totală a contravențiilor aplicate fiind de 161.559 de lei.

Exemplu:

La data de 21 octombrie 2025, în urma verificărilor efectuate de polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Craiova, a fost depistată într-un tren, care circula pe relația București Nord - Timișoara Nord, o persoană, cetățean străin, care s-ar fi aflat în ședere ilegală pe teritoriul României.

Ulterior, acesteia i-a fost întreruptă călătoria în stația C.F. Drobeta - Turnu Severin, unde a fost predată polițiștilor din cadrul Biroului pentru Imigrări al Județului Mehedinți, în vederea dispunerii măsurilor legale.

Afisari: 275

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.