Comunicat de presă - Universitatea Ovidius din Constanța
Universitatea Ovidius din Constanța: primul megawatt-oră de energie verde din centralele fotovoltaice
Începând din această săptămână, Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) produce și consumă energie verde din toate cele trei grupuri de centrale electrice fotovoltaice: Campus Corp A, Campus Corp B și căminele studențești din Faleză Nord.
În total, centralele pot livra o putere maximă de 660 kW în rețeaua de curent alternativ, generând energie verde prin intermediul a peste 1100 de panouri fotovoltaice.
'Ne aflăm în perioada de testare a centralelor fotovoltaice și nu avem încă statutul de prosumator, însă am produs deja primul MWh de energie solară și asigurăm, astfel, autoconsumul instituției pe perioada zilei. După obținerea statutului de prosumator, estimăm o producție anuală de aproximativ 750.000 kWh, care va acoperi aproape integral necesarul energetic al instituției', precizează conf. univ. dr. Dan-Marcel Iliescu, rectorul UOC.
Pe termen mediu, Universitatea Ovidius din Constanța își propune dezvoltarea unui sistem de stocare a energiei solare produse peste zi și instalarea de stații de încărcare pentru studenți și cadre didactice, consolidându-și rolul de reper regional în domeniul eficienței energetice și responsabilității sociale.
Cabinetul Comunicare și Relația cu Presa al Universității Ovidius din Constanța
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.