Comunicat de presă - Televiziunea Română
TVR transmite în direct slujba de sfințire a picturii Catedralei Naționale
Televiziunea Română transmite în direct, duminică, 26 octombrie 2025, slujba de sfințire a picturii Catedralei Naționale din București, în cadrul unei ediții speciale a emisiunii 'Universul credinței', moderată de jurnalistul Victor Andrei Dochia.
În calitate de broadcaster oficial, alături de Trinitas TV, Televiziunea Publică va transmite evenimentul pe canalele TVR 1, TVR MOLDOVA și TVR Internațional, în intervalul orar 9.00 - 12.50.
Telespectatorii din țară și din străinătate vor fi martorii unui moment unic, prin intermediul unei producții de anvergură, asigurată de profesioniștii TVR și ai Trinitas TV, cu două Care de televiziune, 3 DSNG-uri și peste 25 de camere de filmare.
'Pentru noi, TVR, este o mare bucurie și o responsabilitate să fim, alături de Trinitas TV, broadcaster oficial al acestui moment istoric. Ne respectăm misiunea publică de a fi prezenți la fiecare eveniment major al României și de a-l aduce în casele oamenilor, cu emoție și respect. Vom avea aproape patru ore de transmisiune live care va alterna cu intervenții, mărturii și analize din studioul TVR, unde, îi voi avea alături pe invitații mei speciali preot prof. Constantin Necula și jurnalistul Răzvan Bucuroiu', a declarat Victor Andrei Dochia, amfitrionul ediției speciale de duminică, 26 octombrie.
Evenimentul religios de mare însemnătate pentru viața spirituală a României va fi oficiat de Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la împlinirea a 140 de ani de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Române și a 100 de ani de existență a Patriarhiei Române.
Mediatizarea sfințirii picturii Catedralei Naționale - moment de referință pentru viața duhovnicească și culturală a României - este în acord cu misiunea publică a Televiziunii Române de a reflecta și de a oferi telespectatorilor posibilitatea de a participa, din fața micului ecran, la evenimente unice în istoria recentă a țării.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.