logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba

Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba este împuternicit să aducă la cunoștința publicului următoarele:

În urma preluării cauzei de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba-Iulia, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus, la data de 20.08.2025, punerea în mișcare a acțiunii penale față de un inculpat în vârstă de 20 de ani, pentru comiterea infracțiunilor de 'lipsire de libertate în mod ilegal', prevăzută de art. 205 alin. 1 și alin. 3 lit. b C.pen., 'viol săvârșit asupra unui minor', prevăzută de art. 2181 alin. 2 C.pen. și 'conducerea unui vehicul fără permis de conducere', prevăzută de art. 335 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod penal.

În fapt, din cercetările efectuate în cauză, a reieșit că, în seara zilei de 19.08.2025, în timp ce se aflau într-o localitate de pe raza județului Alba, inculpatul, în vârstă de 20 de ani, a urcat-o pe o persoană vătămată minoră, în vârstă de 14 ani, într-un autoturism, împotriva voinței acesteia, și, împreună cu un alt inculpat care a condus mașina, s-au deplasat într-o zonă nelocuită a localității, unde inculpatul a întreținut un raport sexual cu victima, prin constrângere. De asemenea, în aceeași împrejurare, inculpatul a condus și el autoturismul, fără a poseda permis de conducere.

La data de 20.08.2025, organele de cercetare penală au dispus reținerea inculpaților pentru 24 de ore.

În vederea dovedirii presupusei infracțiuni de viol, a fost necesară efectuarea unei expertize genetice, iar ulterior efectuării acesteia, procurorul a formulat propunere de luare a măsurii arestării preventive față de inculpat, la data de 23.10.2025, iar la data de 24.10.2025, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Alba-Iulia a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă, acesta fiind arestat în lipsă.

Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale și formularea propunerii de luare a măsurii arestării preventive sunt etape procesuale reglementate în Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual necesar pentru administrarea probatoriului și prevenirea săvârșii unor alte infracțiuni, iar aceste acte și măsuri de urmărire penală nu pot în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba

Afisari: 231

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.