logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Ministerul Apărării Naționale

Ceremonii de depunere a jurământului militar

Vineri, 24 octombrie, și sâmbătă, 25 octombrie, peste 1500 de studenți și elevi din anul I ai instituțiilor militare de învățământ superior și școlilor militare de maiștri militari și subofițeri vor rosti jurământul de credință față de țară.

Depunerea Jurământului Militar reprezintă una dintre cele mai importante tradiții ale Armatei României, un moment de onoare, curaj și angajament față de valorile fundamentale ale Patriei.

Ceremoniile de depunere a jurământului militar - la care, alături de studenți și elevi, vor fi prezenți membri familiilor acestora, personalul didactic, cadre militare în activitate și în rezervă - se vor desfășura după următorul program:

Instituții militare de învățământ superior

Vineri, 24 octombrie

- Universitatea Națională de Apărare 'Carol I', ora 11.00.

- Academia Tehnică Militară 'Ferdinand I' din București, ora 9.00.

- Academia Forțelor Navale 'Mircea cel Bătrân' din Constanța, ora 9.00.

- Academia Forțelor Terestre 'Nicolae Bălcescu' din Sibiu, ora 10.00.

- Academia Forțelor Aeriene 'Henri Coandă' din Brașov, ora 10.00, Piața Sfatului.

Sâmbătă, 25 octombrie

- Institutul Medico-Militar - studenții din Oradea, Timișoara și Cluj-Napoca, ora 10.00, Comandamentul Diviziei 4 Gemina; studenții din Iași, ora 8.30, Comandamentul Brigăzii 15 Mecanizată 'Podu Înalt'; studenții din București și Craiova, ora 9.00, Institutul Medico-Militar din București.

Studenții au parcurs, de la începutul lunii septembrie până în prezent, modulul de pregătire militară generală de bază și au participat la numeroase activități tematice desfășurate atât în campusurile universitare, cât și în poligoanele de instrucție.

Școli militare de maiștri militari și subofițeri

Vineri, 24 octombrie

- Școala militară de maiștri militari a forțelor navale 'Amiral Ion Murgescu' din Constanța, ora 11.00, Academia Forțelor Navale 'Mircea cel Bătrân'.

- Școala militară de maiștri militari și subofițeri pentru comunicații, tehnologia informației și apărare cibernetică, ora 8.30, Sibiu

Activitățile marchează încheierea perioadei de pregătire militară generală. Elevii au parcurs, în acest timp, cursuri și activități practice dedicate instrucției de front, tragerilor cu armamentul individual și familiarizării cu specificul armei pentru care s-au pregătit.

Biroul de Presă

Afisari: 174

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.