logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe

Atenționare de călătorie: Republica Peru - declararea stării de urgență în Lima Metropolitană și în Provincia Constituțională Callao

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reamintește cetățenilor români că pentru Republica Peru este în vigoare avertismentul de călătorie de nivel 5/9 - MANIFESTAȚI ATENȚIE DEOSEBITÃ, disponibil la https://www.mae.ro/travel-alerts/9319.

De asemenea, MAE informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească pe teritoriul Republicii Peru asupra faptului că a fost declarată stare de urgență în Lima Metropolitană și în Provincia Constituțională Callao, începând cu data de 22 octombrie 2025, pentru o perioadă de 30 de zile, iar Poliția Națională și Forțele Armate sunt autorizate să utilizeze mijloace letale și neletale pentru combaterea criminalității și menținerea ordinii publice. În acest context, pot fi impuse restricții temporare de circulație pentru pietoni și vehicule.

MAE recomandă cetățenilor români să manifeste precauție, să evite deplasarea în zonele considerate nesigure sau în care au loc proteste și să respecte cu strictețe instrucțiunile autorităților locale.

Cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență pe teritoriul Republicii Peru, pot apela numărul de urgență al Ambasadei României la Lima: +51 999 908 478. Totodată, cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al misiunii diplomatice: +51 1 440 93 96.

MAE recomandă consultarea paginilor de Internet https://lima.mae.ro și https://mae.ro.

Direcția Purtător de Cuvânt și Relații cu Mass-Media

Afisari: 265

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.