Comunicat de presă - Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
BULETIN DE PRESÃ din 23 octombrie
Peste 1.500 de intervenții gestionate de pompierii salvatori în ultimele 24 de ore
În cursul zilei de 22 octombrie, pompierii salvatori au intervenit pentru gestionarea celor 1.505 situații de urgență înregistrate la nivel național. Cele mai multe misiuni au fost desfășurate în zona București-Ilfov, urmată de județele Cluj, Mureș, Argeș și Galați.
Din totalul intervențiilor, peste 80% au reprezentat misiuni de acordare a primului ajutor calificat, echipajele SMURD asistând peste 1.250 de persoane aflate în dificultate.
Pe lângă aceste misiuni, pompierii au acționat pentru stingerea a 74 de incendii și pentru gestionarea a 200 alte situații de urgență și evenimente care puteau pune în pericol vieți omenești, bunuri materiale sau animale.
Datorită intervențiilor prompte și eficiente, 9 persoane au fost salvate în ultimele 24 de ore.
Recomandări pentru siguranța cetățenilor
Adoptarea unui comportament preventiv și cunoașterea regulilor de bază în situații de urgență pot face diferența. Pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi:
* Nu utilizați instalații electrice, de gaze sau de încălzire improvizate
* Nu lăsați nesupravegheate lumânări aprinse sau aragazul în funcțiune
* Verificați și curățați periodic coșurile și burlanele de evacuare a fumului
* La evenimentele organizate în spațiile publice, respectați căile de evacuare și nu blocați ieșirile
Pentru a fi mereu informat și pregătit în fața pericolelor, accesați https://fiipregatit.ro și descărcați aplicația pentru mobil DSU, platforme care oferă ghiduri utile despre prim ajutor, incendii, cutremure, fenomene meteo extreme și multe alte situații de urgență.
Informați-vă, fiți prudenți și acționați responsabil!
IGSU / SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.