logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România

O sărbătoare a muzicii noi: Festivalul Internațional MERIDIAN 'Sonimagicon' a ajuns la a XX-a ediție

Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România aniversează anul acesta 20 de ediții ale Festivalului Internațional MERIDIAN, care și-a câștigat notorietatea în rândul celor mai importante evenimente din țară dedicate muzicii noi. În 2025, festivalul se va desfășura între 1-9 noiembrie cu tema SONIMAGICON: Sunet, Imagine, Magie, Icon(ic). Stabilit în ultimii ani drept un festival cameral axat pe colaborări interdisciplinare și pe muzica electronică, MERIDIAN, organizat prin SNR-SIMC, își propune să atragă publicul din București, Cluj-Napoca, Timișoara și Iași către colorata și mereu surprinzătoare lume a creației muzicale actuale printr-un program inedit și divers care conține 28 de evenimente cu titluri și propuneri incitante.

Conferința de presă va avea loc în data de 31 octombrie, ora 12:00, la Universitatea Națională de Muzică din București - Sala 'Constantin Silvestri' (str. Știrbei Vodă 33). Vor participa: Dan Dediu - Președintele UCMR, Adrian Iorgulescu - directorul fondator al festivalului, Sorin Lerescu - fost director artistic al festivalului, Irinel Anghel - coordonator al Secției de muzică instrumentală și multimedia a UCMR, Diana Rotaru - actualul director artistic al festivalului și actrița Alina Tofan.

Festivalul va debuta simultan în cele 4 centre ale festivalului cu o călătorie muzicală și vizuală în SONIMAGICLAND (1.11), care include o animație 3D imersivă creată de ORDOETCHAO - Ioana Buraga și Vlad Grigore. Patru ansambluri de marcă, Trio LARSON (București), Duo ASPERA - Italia (Cluj-Napoca), Ansamblul ATEM (Timișoara) și cvintetul de clarinete PRO MUSICA ACADEMICA (Iași) vor interpreta, printre altele, 4 lucrări comandate special pentru acest proiect, compuse de 4 compozitori reprezentativi pentru cele 4 centre: Dan Dediu, Adrian Pop, Gabriel Almași și Ciprian Andrei Ion. Evenimentul este organizat în parteneriat cu ICR.

Nu lipsesc invitații străini de excepție. La București, publicul va putea întâlni duo-ul de saxofoane și electronics ALTERA INDE (Sara Zazo Romero și Diego Carretero), cu feeria hipnotică DOUBLE SKIN (2.11) și pe marele pianist ANDREA LUCCHESINI (5.11), care pune în DIALOGURI compozitori din epoci diferite - Scarlatti și Berio (baroc vs. avangardă), Schubert și Widmann (romantism vs. postmodernism).

Tot la București, spectatorii sunt invitați la evenimente cu profiluri atractive: un Radio-TV show suprarealist cu o invitată android - IRIBOT (4.11) de și cu Irinel Anghel, Piano Fashion Dance Show - HAUTE PIANO COUTURE (7.11) cu Adriana Toacsen (pian) și invitații ei, percuție incandescentă - MALLETOPIA (2.11) cu ansamblul PULSAR(T) coordonat de Sorin Rotaru și TAP(P)ED (8.11) - recital underground Vlad Polgar, sub umbrela evenimentului SAMBÃTA SONORÂ (în parteneriat cu SEMI SILENT), video-art în EPURA - Strings IN ConnectiON (1.11), cu Ladislau Csendes (vioară, violă) și Cătălin Crețu (electronics, multimedia), DIVINA COMMEDIA 2.0 - INFERNO (6.11 - și 8.11 la Cluj-Napoca), cu Duo Hesperus (Costin Soare și Ioan Bănescu - chitare) și ELECTRIC DREAM I & II (9.11), un omagiu adus marilor compozitori de ansamblul devotioModerna în SINCRONIA (3.11, dirijor Carmen Cârneci) și ASCENSIO - in memoriam Octavian Nemescu (9.11). Nu în ultimul rând, festivalul propune o virtuozitate magnetizantă în WAL-SZENEN (8.11) - 'scene dintr-o balenă' cu Marius Ungureanu (violă) și Ciprian Dancu (clarinet) și simpozionul RÃDÃCINI (7.11, coordonator Vlad Ghinea).

La Cluj-Napoca, noul și spectaculosul sediu al ANMGD se deschide pentru: MULTICOLOR cu Ansamblul Couleurs (2.11), dirijat de Alexandru Ștefan Murariu, PERCUSSING - un recital de percuție Toni Vîntur (3.11) și MIRRORED - concert româno-polonez (4.11).

La Timișoara, carismaticul contrabasist Arthur Balogh conduce publicul într-o călătorie printre sunetele, cuvintele și design-ul din BASSONIC LANDSCAPES (4.11), împreună cu invitații săi. Iar la Iași publicul se va bucura de un PUZZLE sonor (3.11) construit de flautista Carla-Maria Stoleru și pianistul Luca Toncian.

Și pentru că anul acesta aniversăm 130 de ani de la nașterea poetului LUCIAN BLAGA, ansamblul ieșean TimbrIS îl omagiază într-un turneu care îi poartă din Iași (4.11), la Cluj-Napoca (5.11) și la Timișoara (7.11).

Festivalul este organizat de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România și este finanțat de UCMR, ICR și UCMR-ADA. Programul complet poate fi consultat pe site-ul festivalului: https://snr-simc.org/meridian-festival/

Trailerul festivalului poate fi urmărit accesând linkul: https://www.youtube.com/watch?v=YSNQLpkpZFY

Parteneri: Institutul Cultural Român; Universitatea Națională de Muzică din București; Forumul Cultural Austriac; Institutul Italian de Cultură; Creart (Teatrelli, București); Pro Helvetia; Academia Națională de Muzică 'Gheorghe Dima' din Cluj; Universitatea Națională de Arte 'George Enescu' din Iași; Palatul Culturii din Iași; Facultatea de Arte și Design și Facultatea de Muzică și Teatru ale Universității de Vest Timișoara; Consiliul Județean Cluj; Asociația Culturală Kitharalogos; Asociația SEMI SILENT; ARTEXIM; Fundația Tranzit; ARFA.

Parteneri media: Societatea Română de Radiodifuziune - Radio România Muzical și Radio România Cultural; CIMRO; RFI România; Societatea Română de Televiziune - TVR Cultural; Actualitatea Muzicală; Bookhub.ro; Zile și Nopți.

Grafica: ORDOETCHAO

Afisari: 202

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.