Comunicat de presă - Poliția Locală Piatra Neamț
Informare
Având în vedere faptul că pe raza municipiului Piatra Neamț încă se mai regăsesc autovehicule abandonate, polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră - Poliția Locală Piatra Neamț au inițiat și organizat mai multe acțiuni de identificare a autovehiculelor abandonate sau fără stăpân, dat fiind faptul că multe dintre acestea sunt lăsate la voia întâmplării, pe spații verzi, pe trotuare sau chiar pe partea carosabilă, îngreunând traficul.
În cursul anului 2025 au fost depistate 18 autovehicule abandonate, proprietarii identificați fiind notificați în scris și somați să le ridice de pe domeniul public, pe cheltuiala proprie, fapt care s-a și întâmplat în cazul a 12 autoturisme, în mai multe cartiere din oraș.
De asemenea, în acest context au fost eliberate și o serie de locuri de parcare de reședință pentru că multe dintre mașinile abandonate, radiate sau cu ITP expirat ocupau astfel de locuri în condițiile în care în municipiul Piatra Neamț se resimte o lipsă acută a locurilor de parcare.
Reamintim că potrivit Legii 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, 'refuzul proprietarului sau al deținătorului legal al vehiculului de a se conforma somației prevăzute la art. 9 alin. (1) sau de a prelua vehiculul depozitat într-un loc special amenajat și revendicat potrivit art. 6 alin. (3) constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei - Art. 12 - (1) '.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.