Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Alba
BULETIN INFORMATIV
Reținut pentru lovire sau alte violențe
La data de 21 octombrie 2025, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din municipiul Alba Iulia, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Din cercetări a reieșit că, în noaptea de 17/18 octombrie 2025, bărbatul de 31 de ani, în timp ce se afla pe o stradă din municipiul Alba Iulia, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții purtate în contradictoriu, i-ar fi agresat fizic pe doi tineri, în vârstă de 19, respectiv 20 de ani, ambii din localitatea Daia Română.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
*
Reținut pentru conducere sub influența alcoolului
La data de 21 octombrie 2025, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 23 de ani, din localitatea Zemeș, județul Bacău, cercetat pentru conducere sub influența alcoolului.
Din cercetări a reieșit că, în noaptea de 19/20 octombrie 2025, tânărul de 23 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Alexandru Borza din municipiul Blaj, pe un sector de drum în curbă la stânga, nu ar fi adaptat viteza de deplasare, ar fi pierdut controlul asupra autoturismului și s-ar fi oprit în șanțul de pe marginea părții carosabile. Ulterior, și-a continuat deplasarea spre localitatea Mănărade, fiind identificat și oprit de către polițiștii rutieri.
În urma testării bărbatului, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,05 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost transportat la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate.
*
Infracțiuni rutiere
La data de 21 octombrie 2025, în jurul orei 20.05, polițiștii Secției 9 de Poliție Rurală Câmpeni au oprit, pentru control, pe DC 97, pe raza localității Bistra, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din localitatea Bistra.
În urma testării bărbatului, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,57 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost transportat la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate.
*
La data de 21 octombrie 2025, polițiștii Secției 9 de Poliție Rurală de Câmpeni au oprit, pentru control, pe DN 75, pe direcția de mers Gârda de Sus - Scărișoara, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din localitatea Gârda de Sus.
În urma testării bărbatului, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,46 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost transportat la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate.
*
Amplasarea radarelor în data de 23 octombrie 2025
Drumul Național 1 - Alba Iulia - Sântimbru - Oiejdea - Galda de Jos - Teiuș - Aiud - Inoc - limită cu județul Cluj
Drumul Național 1 - Sebeș - Cut - Cunța - limită județul Sibiu
Drumul Național 7 - Săliștea - Șibot - limită cu județul Hunedoara
Drumul Național 67C - Sebeș - Petrești - Săsciori
Drumul Național 74 - Ighiu - Zlatna - Feneș - Abrud - Bucium Cerbu
Drumul Național 75 - Câmpeni - Gârda - Arieșeni
Drumul Național 75 - Baia de Arieș - Lupșa
Alba Iulia - Bulevardul Încoronării - Bulevardul Ferdinand I - strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moților
Municipiul Sebeș - strada Lucian Blaga, strada Traian
Cugir - strada Victoriei
Ocna Mureș - Războieni - Noșlac
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.